Alexandru Săraru: DNA înseamnă „Degeaba Ne Agităm?”

Ce blesteme s-au abătut asupra bietei noastre țărișoare de trebuie să suportăm asemenea personaje ca Voiculescu, zis Muc cel Mic sau Dominic Fritz, supranumit Șpriț de vară? Sau nu sunt blesteme, ci doar efectele delăsării și nepăsării noastre. Nu am avea asemenea specimene dacă nu am permite noi să le avem.

Cum adică Voiculescu să fie Muc cel Mic? Cu siguranță nu este mic la trup, nefiind o persoană scundă, însă este mic din punct de vedere al valorii și al caracterului. În orice țară civilizată , un astfel de personaj aflat într-o asemenea funcție publică, și-ar fi dat demisia de onoare. Nu și Muc cel Mic al nostru care consideră că nu are nicio vină pentru nimic din ce se întâmplă în domeniul sănătății din România. Spitalele ard, funcționează fară autorizație ISU, modernizări nu se fac, nu mai vorbesc despre construirea de spitale noi. S-ar putea face un film SF foarte reușit dacă ar avea ca subiect construirea de noi unități medicale în România.

Ce mai contează că Muc cel Mic nu poate demonstra că are diplomă de licență? Ce mai contează că a mințit cu o nerușinare fară limite? Contează că lipiciul aflat pe scaunul lui de ministru este mai eficient decât Poxipol-ul.

Nu ar trebui ca toată această nebunie să facă obiectul unei investigații a corpului de control al ministerului, primului ministru și al DNA? Sau DNA înseamnă Degeaba Ne Agităm?

Domnule Muc cel Mic, mă scuzați, domnule VV, compatrioții dumneavoastră nu sunt proști. Political.ro a realizat un sondaj din care reiese că 93% dintre români spun că Vlad Voiculescu trebuie să plece acasă. Dumneavoastră nu catadicsiți. Vă întreb public încă o dată: interesele cui le serviți? A, încă o întrebare, la fel de publică: doriți privatizarea sistemului de sănătate? DA sau NU. Vedeți ce simplu este?

Și pentru că mintea îmi este propriul dușman, nu pot uita șueta dintre domnul Muc cel Mic și frizerița, pardon primărița Sectorului 1, Clorura de Armand. Mă scuzați, am vrut să scriu Clotilde, nu Clorura, dar autocorectorul îmi joacă feste. Aceste două figuri publice extrem de contestate din cauza deciziilor politice controversate, aveau chef de glume și ne prezentau ei cât de eficienți sunt în timp ce românii mor în spitale.

Voiculescu s-a făcut de râs cu studiile sale îndoielnice și disperarea cu care se ține de scaun la ministerul Sănătății, iar Clotilde cu scandalul gunoaielor și decizia de a scăpa de 4 spitale din Sectorul 1. Păi, nu avem noi și așa multe spitale?

Și că să vedeți ce lepră este domnul Muc cel Mic, reamintesc doar faptul că acesta nu a cheltuit banii destinați investițiilor în mandatul trecut, bani cu care se puteau construi două spitale regionale. Din cei 9,3 miliarde de lei alocați, Ministerul Sănătății, a cheltuit numai 5,76 miliarde de lei. Asta înseamnă că aproximativ 3,6 miliarde de lei nu au fost cheltuite de Ministerul Sănătății, sumă cu care puteau fi construite două spitale regionale, în mandatul lui Voiculescu din guvernul tehnocrat cu Cioloș premier.

Aceeași metodă este aplicată de Vlad Voiculescu și la MagiCamp. Asociația sa creată pentru ajutorarea copiilor bolnavi de cancer a primit donații în valoare de 18.490.921 RON în 2019 și a cheltuit doar 8.427.136 RON.

Întreb din nou: DNA-ul doarme?

Vă spun doar atât: Singuri suntem incomozi, mai mulți suntem puternici, cu toții suntem de neînvins!

Știu ei la cine mă refer.

Despre Dominic Șpriț, în episodul viitor.

» articolul original poate fi citit pe www.CRITICII.RO