De ce tulpina braziliană de COVID-19 crește rata mortalității la copii? Experții sunt îngrijorați

2 min read
De ce tulpina braziliană de COVID-19 crește rata mortalității la copii? Experții sunt îngrijorați

Un număr alarmant de mare de copii mor de COVID-19, în Brazilia
Tulpina braziliană a coronavirusului continuă să îi îngrijoreze pe specialiști. Potrivit datelor de la Ministerul Brazilian al Sănătății, peste 800 de copii din Brazilia sub 5 ani au murit de COVID-19 în ultimul an, inclusiv aproximativ 500 de bebeluși. Experții susțin, însă, că numărul total al deceselor este mai mare, întrucât cazurile sunt subraportate din cauza lipsei testării la scară largă.
Un epidemiolog din cadrul Universității din Sao Paolo, dr. Fatima Marinho, estimează că virusul a ucis peste 2.200 de copii sub 5 ani, inclusiv peste 1.600 de bebeluși sub 1 an. De ce tulpina braziliană de COVID-19 crește rata mortalității la copii? Medicul este de părere că una dintre cauze ar putea fi un sindrom respirator acut nespecificat în timpul pandemiei.

„Există o concepție greșită conform căreia copiii prezintă un risc zero pentru COVID-19. Virusul are un impact imens în rândul copiilor, iar cifrele sunt absurd de mari. Nu am mai văzut așa ceva nicăieri în lume, nici măcar în Statele Unite”, a declarat epidemiologul, potrivit NBC News. Comparativ cu anii precedenți, în ultimul an au existat de 10 ori mai multe decese cauzate de un sindrom respirator inexplicabil, precizează medicul. În urmă cercetărilor sale, Dr. Fatima Marinho a descoperit că a fost înregistrată o creștere a cazurilor de sindrom inflamator multisistem în rândul copiilor din Brazilia, un sindrom rar întâlnit care odată asociat cu COVID-19, poate avea consecințe fatale.
Potrivit presei din Brazilia, în fiecare săptămâna există un nou record sumbru de infecții și decese din cauza coronavirusului. Spitalele sunt deja depășite, iar oamenii dau vină pe modul în care guvernul brazilian a gestionat pandemia, provocând o catastrofă umanitară.
Citește și: Noua tulpină de coronavirus este periculoasă pentru copii? Ce trebuie să ştie părinţii

Surse: Worldometers.info,

 » sursa: www.qbebe.ro

Copyright © acțiunea.ro (2020-2023) | Newsphere by AF themes.