Libris.ro și Salvați Copiii România vor să doteze 350 de școli și licee din România cu o bibliotecă atractivă în următorii 5 ani

2 min read
Libris.ro și Salvați Copiii România vor să doteze 350 de școli și licee din România cu o bibliotecă atractivă în următorii 5 ani

CarteTeca adresează atât unitățile care dispun deja de o bibliotecă, unde se va întineri stocul de carte cu volume atractive și actuale, dar și pe cele care nu au încă o bibliotecă funcțională, însă există interes pentru lectură.
Potrivit datelor Salvați Copiii, la nivel național există aproape 1,6 milioane de cititori activi în școli, însă fondul de carte existent este învechit și într-o scădere continuă și constantă încă din 2015. În aceste condiții, lecturile sunt asigurate din resursele proprii ale familiilor, cu ajutorul cadrelor didactice, din donații ori sponsorizări, sau de bibliotecile publice locale, unde acestea există.
Volumele cu care sunt dotate bibliotecile școlilor câștigătoare sunt noi, actuale și atractive, titluri celebre și interesante, cu care copiii și adolescenții empatizează și pe care își doresc să le descopere dincolo de lecturile din programa școlară.

„Analizând titlurile căutate de părinți pentru cei mici pe Libris.ro, dar și rezultatele dotărilor anterioare cu titluri contemporane și preferințele de lectură ale copiilor, ne dăm seama că pentru a-i atrage către citit este important să aiba acces la cărți actuale, care vorbesc pe limba lor. Volume precum cele din seria Harry Potter sau romanele lui Roald Dahl descriu lumi fascinante pentru copii și îi provoacă să descopere, pagină cu pagină. Este important să susținem bibliotecile cu astfel de cărți, care în prezent nu sunt disponibile. Potențialul de a aduce copiii aproape de lectură este uriaș” spune Laura Țeposu, CEO Libris.ro.
„Accesul copiilor la cunoștințe, informații, la lecturi este esențial în dezvoltarea lor nu doar cognitivă, ci și emoțională și socială. Oamenii care citesc sunt mai puternici, pentru că înțeleg mai bine lumea în care trăiesc, devin empatici și solidari și mai ales dificil de manipulat. Biblioteca și accesul la carte nu trebuie să lipsească pentru niciun copil”, declară Gabriela Alexandrescu,

 » sursa: www.qbebe.ro

Copyright © acțiunea.ro (2020-2023) | Newsphere by AF themes.