Lilian Scripnic (AUR): Greva profesorilor arată eșecul României „Educate” a președintelui Iohannis

3 min read
Lilian Scripnic (AUR), scrisoare deschisă către Emanuel Ungureanu (USR): Renunțați la propunerea de a taxa serviciile medicale pentru pacienții nevaccinați! – 60m.ro

Deputatul AUR Lilian Scripnic pune punctul pe i în ceea ce privește proiectului președintelui Klaus Iohannis – România Educată: „o farsă care pune în pericol viitorul țării noastre”. În loc să prioritizeze investițiile în educație, politicienii din ultimii ani au fost preocupați doar de introducerea unor teme ideologice în școli, arată acesta într-o declarație de presă.

În loc să discute despre salarii decente pentru profesori, politicienii aflaţi la putere au preferat să discute despre educaţia sexuală în şcoli. Greva profesorilor din această săptămână este cea mai bună dovadă că proiectul preşedintelui Klaus Iohannis, România Educată, nu este altceva decât o farsă care pune în pericol viitorul României.

În loc să discute despre salarii decente pentru profesori şi despre alocarea de resurse pentru buna desfăşurare a procesului educaţional, politicienii aflaţi la putere în ultimii ani au introdus pe agenda publică legată de învăţământ teme false, cum ar fi educaţia sexuală în şcoli.

Sub actuala guvernare, Educaţia a devenit o Cenuşăreasă a bugetului de stat. Astfel, în bugetul pe 2022, s-au alocat 2,28% din PIB pentru Educaţie, al doilea cel mai mic nivel din ultimii 15 ani. Guvernările succesive ale PSD şi PNL au ţinut acest domeniu fără resurse şi au promovat politica îndepărtării de catedră a oamenilor bine instruiţi, care nu pot trăi din salariile mizere din învăţământul preuniversitar.

În cazul profesorilor, reamintim că PSD le promisese încă din septembrie 2020 majorări de venituri prin aplicarea anticipată a Legii salarizării unitare elaborate de fostul ministru al Muncii, Olguţa Vasilescu. Promisiuni neonorate, în contextul în care vorbim de doi ani (2021 şi 2022) în care salariile celor mai mulţi bugetari, inclusiv ale profesorilor, au fost îngheţate. Asta în contextul unei inflaţii galopante.

Pe de altă parte, profesorii n-au avut chiar viaţă simplă din cauza schimbărilor presupuse de restricţiile sanitare. Au făcut ore şi online, şi fizic, fără să li se asigure instruire şi resurse suplimentare. Presiunea a crescut semnificativ asupra lor faţă de acum trei ani, spre exemplu. Inclusiv ping-pong-ul ultimelor luni cu testarea (bi)săptămânală a elevilor a afectat relaţia dintre profesori/sindicate şi decidenţii politici ai momentului.

Cer ministrului Sorin Câmpeanu să rezolve cerinţele, de altfel perfect justificate, ale sindicatelor din Educaţie înainte ca problemele semnalate de profesori să afecteze iremediabil viitorul României.

În acelaşi timp, îi solicit preşedintelui Klaus Iohannis să coboare din bolul său de cristal, să îşi dea jos haina de demnitar şi să stea de vorbă cu foştii săi colegi de la şcoala la care a fost şi el profesor. Dacă ar face acest lucru, ar recunoaşte că proiectul său, România Educată, este un eşec, că profesorii trăiesc greu de la o lună la alta şi că nimic nu merge „ceas” în Educaţia românească.

Copyright © acțiunea.ro (2020-2023) | Newsphere by AF themes.