Parlamentul a tras linie la sfârșit de an! Ne putem lăuda cu 25 de deputați plătiți regește, auziţi doar la jurământ – 4media.INFO

2 min read
Parlamentul a tras linie la sfârșit de an! Ne putem lăuda cu 25 de deputați plătiți regește, auziţi doar la jurământ – 4media.INFO

Aleşi să îi reprezinte pe cetăţeni în Legislativ, la încheierea primului an din noul mandat, 25 de parlamentari au luat cuvântul în plenul instituţiei o singură dată, la depunerea jurământului. Minimum 10.000 de lei încasează lunar un parlamentar.

Cei mai mulţi parlamentari care au fugit de la a face auzite mesajele comunităţilor pe care le reprezintă sunt din PNL, opt la număr. De altfel, 30 dintre cei 79 de parlamentari PNL au vorbit de cel mult trei ori în plen.

„Fruntaşii” PNL

În aceeaşi situaţie se află şi fostul ministru al Culturii în Guvernul Orban şi apoi în Guvernul Cîţu, Bogdan Gheorghiu. În primul an din noua legislatură, acesta a vorbit doar la depunerea jurământului. Nu a excelat însă nici în mandatul 2016-2020, dat fiind că a avut doar opt intervenţii în plenul Parlamentului. Ceilalţi liberali care au putut fi auziţi de la microfonul central doar în decembrie 2020, când îşi preluau noua funcţie, au fost: Ben Oni Ardelean, Costel Barbu, Daniel Constantin, Mugur Cozmanciuc, Alexandru Popa şi Cătălin Predoiu (actual ministru al Justiţiei).

Aleşi care au evitat comunicarea prin viu grai de la tribuna Parlamentului au fost şi la PSD, unde şase parlamentari au vorbit în plen doar la depunerea jurământului de instituire în funcţie. În total, dintre social-democraţi, 34 din 110 deputaţi nu au depăşit limita de trei luări de cuvânt în plen. Cei şase social-democraţi care au depus doar jurământul, apoi au evitat să ia cuvântul în plen sunt Nicu Niţă, Carmen Mihălcescu, Rodica Nassar, Eliza Peţa-Ştefănescu, Daniel Tudorache şi Horia Ţuţuianu. Unii dintre aceştia sunt aleşi care au fost aproape absenţi şi din peisajul mediatic, dacă luam cazurile Elizei Peţa-Ştefănescu sau Nicu Niţă, parlamentari care se află deja la al doilea mandat, dar care nu s-au evidenţiat deloc.

 » sursa: www.4media.info

Copyright © acțiunea.ro (2020-2023) | Newsphere by AF themes.