PF Daniel a subliniat originea dacică Sf. Constantin cel Mare: A fost Dacicus MAXIMUS. A construit un pod peste Dunăre la Sucidava și apoi a ajutat Banatul, Oltenia și Muntenia să se creștineze

2 min read
PF Daniel a subliniat originea dacică Sf. Constantin cel Mare: A fost Dacicus MAXIMUS. A construit un pod peste Dunăre la Sucidava și apoi a ajutat Banatul, Oltenia și Muntenia să se creștineze

PF Daniel a oficiat sfânta liturghie în ziua praznicului Sf. Împărați Constantin și Elena la Catedrala Patriarhală din București, informează agenția Basilica.
Cu această ocazie, Patriarhul României a evocat personalitatea Sfântului Împărat Constantin cel Mare, afirmând că acesta a creștinat legile imperiului Roman.
„El nu a rămas doar un om al eliberării creștinilor din persecuție, ci a început să ajute Biserica, încât episcopii aveau dreptul să se pronunțe în judecată, creștinii au început să fie chemați să ocupe posturi importante pentru că erau cinstiți și drepți în atitudinile lor”.
„Sfântul Constantin cel Mare a dat legi noi prin care a abolit, a suprimat tortura, a interzis avortul sau pruncuciderea, a ajutat familiile creștine sărace (…) A început să încreștineze legile imperiului păgân roman de altădată”, a precizat Preafericirea Sa.
De-asemenea, Patriarhul României a arătat că Sf. Constantin cel Mare s-a născut în Dacia Mediterranea, în orașul Niș de azi, care pe-atunci era locuit de daci și de romani, strămoșii noștri.
El a explicat că Sf. Constantin cel Mare a readus Dacia nord-dunăreană în Imperiu, ajutând la creștinarea Olteniei, a Munteniei și a Banatului.
„Sfinții aceștia erau foarte aproape sufletește de teritoriul țării noastre, fiindcă Sfântul Constantin s-a născut în orașul Naissus, care este astăzi orașul Niș din Serbia, în Provincia Dacia Mediterranea, adică o provincie locuită de daci și romani. Sârbii au venit abia în secolul al 7-lea pe teritoriul de astăzi al Serbiei și s-au creștinat în secolul al 9-lea”.
„Deși era împărat pentru Occident, în anul 314 a făcut o nouă înțelegere cu Liciniu, împăratul de Răsărit, ca să-i dea lui o parte din Peninsula Balcanică, partea de vest, pentru că era zona locului natal. Așa se explică faptul că el a făcut deja planuri de recucerire a Daciei și a reușit”.

 » sursa: www.r3media.ro

Copyright © acțiunea.ro (2020-2023) | Newsphere by AF themes.