România nu va vota aderarea Serbiei la UE, decât dacă drepturile celor 300.000 de români din zona Timocului vor fi respectate, spune senatorul Claudiu Târziu

2 min read
România nu va vota aderarea Serbiei la UE, decât dacă drepturile celor 300.000 de români din zona Timocului vor fi respectate, spune senatorul Claudiu Târziu

Parlamentul României nu va vota aderarea Serbiei la Uniunea Europeană dacă statul vecin nu va respecta drepturile celor 300.000 de români din zona Timocului, a avertizat, vineri, senatorul Claudiu Târziu, aflat într-o vizită oficială în Serbia, informează Rostonline.
Senatorul a spus că atâta vreme cât drepturile sârbilor din România sunt respectate, e necesar ca și reciproca să fie valabilă.
„Avertizez că Parlamentul României nu va putea vota aderarea Serbiei la Uniunea Europeană decât dacă Serbia va face aceleași lucruri pentru cei 300.000 de români din zona Timocului”, a subliniat senatorul Claudiu Târziu.
Co-președintele AUR solicită ca statul sârb să recunoască faptul că termenii de român si vlah, utilizați pentru denumirea etniei românești, reprezintă același lucru. De asemenea, e nevoie de emisie radio-tv în limba română, introducerea limbii române în administrație în localitățile unde trăiesc cel puțin 20% din populație de etnie vlahă/română, dar și recunoașterea de facto a Bisericii Ortodoxe Române și în Timoc, în mod real, însemnând că i se vor respecta toate cerințele legate de exercitarea cultului.

Dragi prieteni,
dacă doriți o presă independentă, trebuie s-o susțineți. În România, mediul economic este conectat la sistemul global și nu există, precum în Statele Unite sau alte țări, companii care să-și asume susținerea cauzei naționale.
Recenta criză a arătat câtă nevoie există pentru o presă independentă, care să nu depindă de subvențiile guvernamentale și de banii multinaționalelor.
Trebuie să știți: nimeni nu-mi „editează” ideile și materialele publicate. Sunt un om liber. Dacă îți place și dorești să citești și în continuare materiale pe R3Media, contribuie și tu printr-o donație, oricât de mică. Împreună, putem reuși multe.
Mulțumesc.
Mihai ȘomănescuPublisher R3Media

 » sursa: www.r3media.ro

Copyright © acțiunea.ro (2020-2023) | Newsphere by AF themes.