Salvarea economiei românești începe cu micul producător – CURIERUL ROMÂNESC

Ovidiu Hurduzeu, unul dintre candidații propuși de AUR la alegerile din 6 decembrie, au discutat într-un interviu despre schimbările și măsurile pe care statul român ar trebui să le ia în contextul actual.

În esență, autoritățile ar trebui să sprijine producătorii mici și mijlocii și să îi stimuleze pe aceștia să se asocieze, așa cum se întâmplă și în alte țări, de exemplu Italia. Mai mult decât atât, statul român ar trebui să se asigure că o bună parte din produsele autohtone ajung pe rafturile marilor lanțuri de magazine, având în vedere dificultățile cu care se confruntă producătorii români în negocierile cu marile corporații.

„Nu putem să avem o schimbare majoră în România, dacă nu schimbăm și sistemul economic. Astăzi avem un capitalism al escrocilor, extractiv, un sistem care secătuiește nu numai resursele naturale, ci și resursele umane. Ultimele resurse de optimism pe care le mai avem. Ar trebui să avem o economie axată pe micul producător și cel mijlociu. Trebuie să avem o economie care să protejeze gospodăria țărănească, de la ferme la gospodării de subzistență”.

 » sursa: www.curierulromanesc.ro