VIDEO: Turcii evacuează turiștii cu bărcile din cauza incendiilor devastatoare

1 min read
VIDEO: Turcii evacuează turiștii cu bărcile din cauza incendiilor devastatoare

Distribuie acest articol!

Sudul Turciei este mistuit de incendii de vegetație din cauza temperaturilor deosebit de ridicate. Turiștii din zona Bodrum, de la Marea Egee, au început să fie evacuați de autoritățile turce, pe cale maritimă.
Bilanţul în urma incendiilor de pe coasta de sud a Turciei a crescut la 4 morţi, pompierii luptându-se de săptămâna trecută cu flăcările din cauza cărora zeci de sate şi mai multe hoteluri au fost evacuate, informează Reuters.
Zece focare de incendii sunt în continuare active, inclusiv trei în populara regiune turistică Antalya, a anunţat ministrul turc al Agriculturii şi Silviculturii, Bekir Pakdemirli, într-un mesaj publicat sâmbătă pe Twitter.
Din cele 98 de incendii care au izbucnit în numeroase provincii ale Turciei începând de miercuri, 88 sunt în prezent controlate de pompieri.
Incendiile sunt deosebit de grave pe coasta mediteraneeană a Turciei, unde vânturile puternice au afectat eforturile depuse de echipele de pompieri. Multe regiuni şi hoteluri au fost evacuate, iar turiştii au fost transportaţi în zone sigure cu ajutorul unor ambarcaţiuni.

Distribuie acest articol!

 » sursa: www.60m.ro

Copyright © acțiunea.ro (2020-2023) | Newsphere by AF themes.