FOTO, VIDEO. Elementele primului sistem de rachete HIMARS au ajuns în România. Acestea vor fi instalate la Focșani

2 min read
FOTO, VIDEO. Elementele primului sistem de rachete HIMARS au ajuns în România. Acestea vor fi instalate la Focșani

Principalele echipamente ale primului Sistem Lansator Multiplu de Rachete cu bătaie mare – HIMARS care va intra în dotarea Armatei României au sosit sâmbătă, 20 februarie, în Portul Constanța.
Echipamentele și materialele aferente vor fi transportate la sediul Batalionului 81 Rachete Operativ Tactice „Maior Gheorghe Șonțu” din Focșani, prima unitate a Forțelor Terestre Române care va avea în dotare acest sistem. De altfel, în cadrul batalionului se va desfășura, în perioada următoare, testarea de acceptanță și recepție a tehnicii militare.
Transportarea elementelor sistemului se va realiza cu mijloace terestre contractate și coordonate de structuri specializate ale Statelor Unite ale Americii și MapN.
Achiziționarea sistemului HIMARS (High Mobility Artillery Rocket System) a fost stabilită prin Legea numărul 46/2018 pentru realizarea „Capabilității de sprijin de foc indirect” aferentă programului de înzestrare „Sistem Lansator Multiplu de Rachete cu bătaie mare” – HIMARS.

Sistemele lansatoare multiple de rachete cu bătaie mare pot fi puse la dispoziţia NATO
Având în vedere diversitatea situaţiilor în care Armata României trebuie să participe cu trupe, atât pe teritoriul naţional, cât mai ales în afara acestuia, se impune dotarea structurilor aparţinând Statului Major al Forţelor Terestre cu mijloace de sprijin performante, care să prezinte capabilităţi sporite, specifice atât războiului clasic, cât şi războiului neconvenţional. Sistemul lansator multiplu de rachete cu bătaie mare este capabil să asigure sprijinul de luptă, atât pe timpul participării forţelor la acţiuni militare cât şi în cadrul procesului de instruire.

Sistemele de lansatoare multiple de rachete, parte importantă a sistemului de artilerie terestră, vor acţiona independent sau integrat cu celelalte sisteme pentru îndeplinirea misiunilor. Datorită caracterului de interoperabilitate, sistemele lansatoare multiple de rachete pot fi puse la dispoziţia NATO, în vederea îndeplinirii angajamentelor asumate de România în cadrul Alianţei şi a iniţiativelor regionale.
Sistemul HIMARS și-a dovedit maturitatea operațională în conflicte reale,

 » sursa: www.r3media.ro

Copyright © acțiunea.ro (2020-2023) | Newsphere by AF themes.