Gheorghe Adrian Cătană (AUR): De ce a lăsat Guvernul Federaţia României de Gimnastică fără susţinere financiară?

2 min read

Senatorul Gheorghe Adrian Cătană i-a semnalat premierului Marcel Ciolacu faptul că Federaţia României de Gimnastică a rămas fără susţinere financiară începând cu luna septembrie a acestui și a cerut o explicație pentru această situație.

Guvernul a încetat să mai finanțeze Federația României de Gimnastică din luna septembrie a anului curent. Astfel, pregătirea naționalei de gimnastică a României pentru viitoarele Jocuri Olimpice se asigură din fondurile primite din donaţii si sponsorizări conform d-nei Carmencita Constantin, director FRG.

Naţionala de gimnastică a României are nevoie de cca. 200 de mii de euro pe lună pentru a se putea pregăti în condiţii normale pentru viitoarele Jocuri Olimpice. Având in vedere că mai sunt opt luni până la începerea Jocurilor Olimpice de vară din Paris (iulie, 2024), echipa naţională are nevoie de un sprijin financiar in valoare de cca. 1,6 mil. de euro.

Dl. Marcel Ciolacu, premierul României, a declarat recent că a cerut să primească din partea Agenţiei Naţionale pentru Sport si Comitetului Olimpic şi Sportiv Român o propunere coerentă de finanţare pentru echipa de gimnastică.

Având în vedere că prestigiul ţării se află în joc, vă rog să-mi răspundeţi la următoarele întrebări:

  1. De ce Guvernul a lăsat Federaţia României de Gimnastică fără susţinere financiară începând cu luna septembrie a anului curent?
  2. Ce măsuri veţi lua pe viitor ca Federaţia României de Gimnastică să nu mai ajungă in această situaţie după Jocurile Olimpice de vară din Paris (iulie, 2024)?
Copyright © acțiunea.ro (2020-2023) | Newsphere by AF themes.