Guvernul României a aprobat Acordul de cooperare în domeniul tehnico-militar între România și Ucraina

2 min read
Guvernul României a aprobat Acordul de cooperare în domeniul tehnico-militar între România și Ucraina

Pe 31 martie, Guvernul României a prezentat un proiect de lege pentru ratificarea Acordului între Guvernul României și Cabinetul de Miniștri al Ucrainei privind cooperarea în domeniul tehnico-militar, semnat la București, pe data de 5 septembrie 2020. Decizia Cabinetului condus de Florin Cîțu vine într-un context extrem de tensionat, cu Rusia concentrând forțe semnificative la frontierele Ucrainei.
De altfel, un oficial de la Kiev a recomandat țărilor NATO vecine cu Ucraina să-și sporească starea de pregătire pentru luptă, informează Umbrela-Strategică.
Guvernul României a explicat în expunerea motivelor pentru emiterea actului normativ că „dimensiunea de apărare are relevanță în contextul mai amplu al situației din regiune, având în vedere interesul României de a susține parcursul și integrarea euro-atlantică a Ucrainei, prin dezvoltarea unui parteneriat funcțional prin identificarea domeniilor de cooperare de interes pentru ambele părți”, precizează sursa citată.
Citești și ajuți! Cumpără cartea: Evul întunecat, noua moralitate de Joseph Sobran vei contribui la susținerea libertății ideilor și implicit, a siteului R3media.
Varianta inițială a înțelegerii fusese pregătită încă din 2008, însă nu a mai fost semnat, iar subiectul a fost reluat abia în 2017 de către partea ucraineană, relatează site-ul Profit.ro.
Înțelegerea prevede cooperarea între România și Ucraina în privința achiziției, furnizării, reparației sau modernizării echipamentului militar; vânzarea de licențe de producție a armament sau tehnică militară; derularea de activități comune de cercetare și dezvoltare în domeniul tehnico-militar; schimb de informații și experiență în acest domeniu.
Acordul a fost încheiat pe o perioadă de 5 ani și va fi în mod automat prelungit din cinci în cinci ani, dacă nici una din părți nu abrogă înțelegerea.
Sprijinul României vine în contextul în care Ucraina încalcă drepturile comunității române, iar recent a încercat să dea vina pe autoritățile române pentru masacrul de la Fântâna Albă.

 » sursa: www.r3media.ro

Copyright © acțiunea.ro (2020-2023) | Newsphere by AF themes.