Ce restricții vor fi de Paște. Anunțul făcut de premierul Florin Cîțu
2 min readRamona Dascălu
– 8 aprilie 2021 15:52
Foto: Facebook/Florin Cîțu
Restricții de Paște! Premierul Florin Cîţu a anunţat astăzi, 8 aprilie, că va înainta spre aprobare în şedinţa Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă (CNSU) o serie de propuneri care vizează perioada sărbătorile pascale. Astfel, în ceea ce privește circulaţia pe timpul nopţii, premierul României vrea ca aceasta să fie permisă până la ora 5:00 pentru cei care vor merge la slujba de Paşte.O altă măsură care ar putea intra în vigoare de sărbătorile pascale face referire la programul magazinelor, care ar putea rămâne deschise până la ora 20:00, în Vinerea Mare.„Propuneri importante pe care le transmit astăzi CNSU:
pentru cei care vor merge la slujba de Paşte, circulaţia pe timpul nopţii să fie permisă până la ora 5,00;
magazinele să rămână deschise până la ora 20:00 vineri, înainte de Paşte;
staţiunile de pe litoral să fie deschise, respectând toate regulile în vigoare, dar cu capacitate de maximum 70% (exact aşa cum sunt acum staţiunile de la munte)”, a anunţat premierul Florin Cîțu pe pagina sa de Facebook.
În acest moment, în localitățile cu incidență cu peste 4 cazuri la 1.000 de locuitori, restricțiile prevăd că circulația este permisă doar până la ora 22:00, iar magazinele se închid la ora 21:00 în cursul săptămânii şi la 18:00 în zilele de vineri, sâmbătă şi duminică. În UAT-urile cu incidență peste 7,5, circulația e permisă până la ora 20.00, iar magazinele se închid zilnic la ora 18.00.
Pe Instagram-ul Agrointeligența găsiți imaginile momentului din agricultură!
CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Agrointeligența pentru Android sau iPhone!