De profesie bancher, prefectul USR-PLUS face prognoze despre scenarii și rata de infectare în Capitală
2 min readDe profesie bancher, prefectul Capitalei este de părere că în luna mai am putea ajunge la o rata de infectare de 1,5 la mia de locuitori deși nu are nici un fel de studii în domeniul medical. Totodată, Alin Stoica a ținut să precizeze că există și pericolul revenirii în scenariul roșu și a carantinării Bucureștiului.
Alin Stoica, a declarat, luni, că pasul de descreștere a ratei de infectare cu SARS-CoV-2 este în jurul a 0,2 puncte procentuale zilnic, iar dacă s-ar menține așa, există premisele unor noi măsuri de relaxare în luna mai.
În cazul în care s-ar menține ritmul de descreștere a ratei de infectare în Capitală, sunt speranțe că în luna mai să se ajungă la 1,5 la mie rată de infectare și atunci să se poată lua și alte măsuri de relaxare, a precizat Alin Stoica.
Câteva dintre măsurile respective vizează creșterea capacității – la 50%, la restaurante, săli de spectacole, spectacole drive-in cu 300 de participanți, a spus prefectul.
Prefectul Stoica a mai explicat că există și un scenariu mai puțin optimist, în care rata de infectare cu SARS-CoV-2 ar putea crește, iar Bucureștiul ar putea reveni la scenariul roșu.
Alin Stoica se încadrează în categoria politicienilor ‘părerologi’ deoarece nu prezintă date concrete și studii privind evoluția pandemiei, în schimb vine cu afirmații alarmante fără nici un pic de logică.
“Există, din păcate, și scenarii mai puțin optimiste. Am văzut o relaxare destul de accentuată în această perioadă de minivacanță și de acolo am putea să avem niște efecte negative peste două săptămâni. Atât la mare, cât și la munte am văzut lucrul acesta. De asemenea, există factori externi, noua tulpină indiană care ar putea să se răspândească și nu știm încă efectele”, a spus prefectul Alin Stoica.
Ce putem noi înțelege că cetățeni din aceste afirmații? Ori o să scadă rata de infectare ori o să crească spre extrem? Se pare că nici prefectul Capitalei Alin Stoica nu știe, dar își dă cu părerea ca majoritatea politicienilor de pe malul Dâmboviței.
“Creșterea capacității – noi centre drive-thru în Capitală, în fiecare sector. De asemenea, o campanie de informare pentru cetățeni, vom avea evenimente punctuale organizate de CNCAV, vor exista programe pilot în domeniul cultural. Încă suntem la un nivel al ratei de infectare destul de ridicat. După cum vedem, deși a scăzut, numărul de decese, încă se menține la 180 de decese pe zi, sunt prea multe, totuși, pentru a vorbi de o relaxare totală”, a spus prefectul Alin Stoica.