PS Ignatie, Episcopul Hușilor: Să nu ne descurajăm când cei care disprețuiesc credința sunt mai mulți. Cei care calomniază au imaginea celor care fac spume la gură, freamătă de mânie și ură
2 min readCei care îl calomniau și îl desconsiderau pe Sfântul Arhidiacon Ștefan „fremătau de furie și scrâșneau din dinți”, iar aceasta este imaginea celor care își fundamentează viața pe manipulare și minciună, a spus, duminică, PS Ignatie, Episcopul Hușilor.
PS Ignatie a oficiat duminică, 27 decembrie 2020, în a treia zi de Crăciun, Sfânta Liturghie, în localitatea Bilbor, județul Harghita.
În cuvântul de învățătură, Ierarhul Hușilor a descris comportamentul celor care l-au ucis pe Sfântul Arhidiacon Ștefan, primul martir al Bisericii, comparându-l cu al celor care se hrănesc din calomnie și dispreț.
„Cei care îl calomniau și îl desconsiderau pe Sfântul Arhidiacon Ștefan – ne spune Sfântul Evanghelist Luca, autorul cărții Faptele Apostolilor – «fremătau de furie și scrâșneau din dinți».
Aceasta este imaginea celor care calomniază și spun minciuni, a celor care își fundamentează viața pe manipulare, pe rostirea unor jumătăți de adevăr.
Predica Sfântului Ștefan este modelul oricărei predici. Cei care au ascultat-o nu puteau să-l suporte pe ucenicul Adevărului, pe cel care nu s-a gândit nicio clipă că viața lui este mai importantă decât dragostea față de Hristos.
Domnul l-a răsplătit pe Sfântul Arhidiacon Ștefan în urma mărturisirii făcută de acesta în fața celor care l-au ucis cu pietre. Chipul lui s-a făcut ca de înger, iar cerurile i s-au deschis și L-a văzut pe Hristos.
Așa îi răsplătește Dumnezeu pe toți cei care au curajul să-L mărturisească, să spună adevărul.
Din nefericire, în lumea de astăzi, minciuna și calomnia au mai mult câștig de cauză. Este de ajuns să lansezi în spațiul public sau în cel virtual o minciună despre cineva. Se rostogolește cu iuțeala fulgerului și nimeni nu mai este interesat să vadă dacă este adevărat sau nu ceea ce se spune.
Nu mai avem capacitatea de a căuta adevărul.