Silviu-Titus Păunescu (AUR) către ministrul Economiei: Cum veți sprijini antreprenorii români, grav afectați de pandemie?

1 min read

Antreprenorii români au fost grav afectați de criza sanitară și de întârzierile mari la plata ajutoarelor de stat. În acest context, deputatul AUR Silviu-Titus Păunescu i-a adresat ministrului Economiei, Adrian Câciu, o întrebare parlamentară privind sprijinirea antreprenorialului românesc.

„Efectele pandemiei, dublate de o a legislației în domeniu lipsită de credibilitate și de întârzierile mari la plata ajutoarelor de stat au adus antreprenorii în pragul falimentului, multe dintre micile afaceri de familie dispărând deja de pe piață. Desigur, dacă România s-ar fi dezvoltat după fiecare promisiune din programele din ultimii 30 de ani, situația ar fi fost alta”, notează Păunescu în solicitarea sa.

Deputatul AUR solicită ministrului Câciu răspunsuri la următoarele întrebări:

  • Care sunt măsurile de sprijin efectiv, din punct de vedere fiscal-bugetar, pe care le aveți în vedere pentru sprijinirea antreprenoriatului românesc?
  • Luați în calcul taxarea la sursă în țara unde își desfășoară activitatea companiile și corporațiile?
Copyright © acțiunea.ro (2020-2023) | Newsphere by AF themes.