Ce se vede la Teatrul Ion Creangă în luna Aprilie
2 min read Printre mulțimea de titluri își face loc și o premieră al cărei scenariu are la baza una dintre cele mai cunoscute povești ale lui Ion Creangă – Ursul păcălit de vulpe – și se înscrie în rândul spectacolelor din categoria #TICPITIC, care se adresează copiilor cu vârsta între 3 și 6 ani. Tot în aprilie pot fi urmărite și spectacolele din categoriile #TICBEBE construite special pentru bebelușii cu vârsta până în 3 ani, dar și cele din #TICJUNIOR, acestea fiind adresate picilor cu vârsta peste 5 ani.
La Teatrul Ion Creangă poți găsi, cu siguranță, un spectacol pe placul celor mici, fie ca forma de expresie este nonverbală, sau sunt bazate pe povești din rândul celor universale sau autohtone.
PROGRAM APRILIE 2022 la Teatrul Ion Creangă
De-a Micul Prinț (4-6 ani)
1.04 & 29.04, ora 18:00, Sala Mică (Str. Biserica Amzei nr. 21 – 23)
În dorința de a aduce filosofia Micului Prinț aproape de copiii între 4 și 6 ani, care abia încep să se plimbe din planetă în planetă, regizoarea Ioana Petre pleacă într-o foarte serioasă călătorie de explorare a celebrului text. Alături de ea, întreaga echipă va cerceta și se va juca, va pune întrebări și va crea labirinturi, pentru ca, la final, să poată deosebi un elefant din burta unui șarpe de o pălărie.
Punguța cu doi bani (3-6 ani)
2.04, ora 10:00 & 16.04, ora 17:00, Sala Mică (Str. Biserica Amzei nr. 21 – 23)
„Punguța cu doi bani” este o excelentă oportunitate de a redescoperi poveştile lui Ion Creangă – basme de un incredibil dinamism scenic, deşi au fost scrise acum mai mult de un secol. Adaptat de o echipă tânără și talentată, care propune o interpretare inedită a binecunoscutului text,