Măsurile lor sociale măresc inflația și aduc sărăcie în casele românilor – CRITICII.RO
3 min readMarcel Ciolacu și Nicolae Ciucă au prezentat un pachet de măsuri sociale, care în opinia lor va salva populația vulnerabilă de sărăcie. Se pare că cei doi șefi de partid au rămas repetenți la economie sau cum glumeam noi în copilărie, ”au făcut economie cu femeia de serviciu”.
Primele trei puncte sunt importante deoarece țin strict de banii aruncați în piață, restul pachetului fiind doar gargară politică. Acești 1,1 miliarde de euro tipăriți și livrați în economie sunt generatori de inflație.
Măsurile Guvernului Ciucă-Ciolacu
1. Amânarea pentru 9 luni a ratelor la bănci pentru cetățenii și companiile care se confruntă cu dificultăți financiare din cauza crizelor multiple din ultima perioadă.
2. Acordarea unui sfert din diferența de salariu în conformitate cu legea salarizării unitare cuvenită salariaților din sistemul public.
3. Acordarea unui sprijin unic de 700 de lei pentru toți pensionarii cu pensii sub 2.000 de lei.
Amânarea ratelor la bănci cu 9 luni este cea mai stupidă măsură adoptată de cei doi ”economiști” cu studii dubioase, Ciucă și Ciolacu. Nu trebuie să fii doctor în economie ca să înțelegi că cei care nu își pot plăti ratele la bănci acum când avem o inflație de 14% și le vor putea plăti peste 9 luni. La Davos s-a spus clar și răspicat că vom avea parte de o furtună economică în perioada următoare, deci automat o inflație mai mare și un robor cu mult peste 5%. Dacă oamenii nu își pot plăti ratele acum, cum le vor putea plăti peste 9 luni când cel mai probabil o să avem o inflație ce gravitează la 20% sau mai mult?
Practic, Ciolacu și Ciucă îi împinge pe acești oameni cu datorii spre executare silită și faliment.
Banii aruncați în piață pentru bugetari vor crea inflație
Aparatul de stat este supradimensionat și a adus statul în pragul falimentului. România trebuie să scape în prima fază de cel puțin 400 de mii de bugetari. Trebuie făcută regionalizarea urgent și desființate consiliile județene prin care se fură banii pentru investiții. UAT-urile trebuie reconfigurate pentru a scăpa de primarii eterni în funcție și bineînțeles pentru a ușura aparatul de stat. Avem multe comune sub 2.000 de locuitori, fapt contraproductiv pentru investiții și dezvoltare. Satele României sunt pustiite pentru că nu am făcut regionalizarea la timp.
Măsura celor doi economiști de ocazie pentru bugetari se va întoarce ca un bumerang împotriva lor. Prin banii aruncați în piață vor crește inflația și în lunile următoare vor constata că nu mai au bani la buget pentru salarii. O să ne întoarcem din nou la FMI și la măsuri dure ce vor îngropa economia românească definitiv.
Bani pentru pensionari
Pensionarii trebuie ajutați pentru că au pensii mizerabile, dar nu așa. Cei care se fac vinovați de soarta pensionarilor sunt mincinoșii de serviciu, Ciucă și Ciolacu. La ultima indexare a pensiilor PSD și PNL au mărit pensiile mici cu 200 de lei și pensiile speciale cu 2.000 de lei până la 10.000 de lei.