Nu mai consumați produse din afara UE! Conțin un pesticid care poate modifica IQ-ul copilului, avertizează APC

2 min read
Nu mai consumați produse din afara UE! Conțin un pesticid care poate modifica IQ-ul copilului, avertizează APC

Experţii APC au identificat 16 alerte alimentare cu referire la insecticidul clorpirifos din legumele (roşii Turcia, ardei iuţi Turcia), fructele (avocado Bio Columbia, portocale Turcia, grapefruit Turcia, grapefruit roşu Turcia, pomelo China, banane Ecuador, mandarine Egipt, portocale Egipt) comercializate în reţeaua marilor magazine şi nu numai, alerte transmise de furnizorii marilor magazine (Metro, Cora, Carrefour, Profi, Kaufland), urmare a analizelor realizate în cadrul programului de autocontrol, prin intermediul site-ului Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor de la începutul acestui an şi până în prezent.

Insecticidul clorpirifos a fost interzis din ianuarie 2020 în Uniunea Europeană!
Interzicerea acestui pesticid în Uniunea Europeană s-a realizat în baza evaluării de către Autoritatea Europeană pentru Siguranţa Alimentară a mii de studii, dintre care un rol decisiv cu privire la interzicerea acestui insecticid l-a avut studiul de imagistică cerebrală realizat de cercetătorii de la Columbia Center for Children’s Environmental Health from Mailman School of Public Health, Duke University Medical Center, Emory University și New York State Psychiatric Institute. Studiul a fost finalizat înainte de interzicerea folosirii acestui insecticid şi a fost realizat pe o cohortă formată din 40 de copii cu vârste cuprinse între 5 şi 11 ani, ale căror mame au fost înscrise prenatal într-un studiu de cohortă mai amplu.
Potrivit acestui studiu chiar și nivelurile scăzute până la moderate de expunere la insecticidul clorpirifos în timpul sarcinii pot duce la modificări pe termen lung, potențial ireversibile, în structura creierului copilului. Modificările în structura creierului au fost în concordanță cu deficitele cognitive găsite la copiii expuși la această substanță chimică.
Modificările au fost vizibile pe suprafața creierului, cu mărirea anormală a unor zone și subțierea în altele. Tulburările în structura creierului au fost în concordanță cu deficitele IQ raportate anterior la copiii cu niveluri ridicate de expunere la clorpirifos,

 » sursa: www.qbebe.ro

Copyright © acțiunea.ro (2020-2023) | Newsphere by AF themes.