Karpatia Horse Show 2022: șapte premii pentru România, 15 mii de spectatori și o atmosferă chic!
2 min read Peste 100 de cai și călăreți au fost implicați pe parcursul celor trei zile în concursuri și discipline ecvestre variate: Concurs Complet Național si Internațional, spectaculoase demonstrații de Atelaje cu doi și patru cai, Working Equitation, Voltijă, o demonstrație inedită de acrobații ecvestre prezentată de clubul Equs Art din Oradea, și Doma Vaquera, demonstrație de dresaj spaniol, moment prezentat de Singureni Manor prin dresorul și instructorul profesionist David Guerrero Garcia.
Câștigătorii Concursului Internațional de 2* au fost reprezentanții Bulgariei (Letysia Dimitrova cu calul Cash, medalia de aur) și Ungariei (Laszlo Egyed cu Obora’s Shut It Out, medalia de argint).
Reprezentanții României au fost răsplătiți cu șapte medalii în cadrul Concursurilor Complete Naționale (Novici, Prenovici) și Internaționale (1 * și 2*) din cadrul Karpatia Horse Show, printre care două medalii de aur, trei de argint și două de bronz.
Monica Holdiș cu calul North Star și Patricia Stoian cu calul Marcus au câștigat aurul la categoriile CCI1* și Prenovici;
Călin Nemeș cu calul Aiwan, Catalina Sfetea cu Elliot Du Marquis, Biro Hanga cu calul Chilli și au fost premiați cu argint la CCI 1*,
Novici și Prenovici, în timp ce Adrian Gherghina cu Jeronimo și Dora Kabai cu Cyrill și-au adjudecat medaliile de bronz la CCI1* și Prenovici. Cu toții au participat la toate cele trei probe din Concursul Complet: dresaj, cross-country, sărituri peste obstacole.
În cele trei zile de eveniment, spectatorii, veniți într-un număr foarte mare pe Domeniu au luat parte la concerte live, susținute pe șcena Micului Trianon de Luiza Zan & Ploiești Jazz, ZooM Band, MoonLight Breakfast și Alexandra Ușurelu&Band care au adus o notă suplimentară de “entertainment și show” evenimentului ecvestru.
Spectatorii au luat parte la tururi ghidate despre istoria familiei Cantacuzino, au participat la călărie de agrement,