A fost ținută captivă într-o cușcă de metal timp de 20 de ani chiar de mama ei

2 min read
A fost ținută captivă într-o cușcă de metal timp de 20 de ani chiar de mama ei

Rosinalva da Silva a fost găsită într-o cușcă metalică, legată cu lanțuri de mâini și de picioare în casa mamei sale, din Espirito Santo, Brazilia. 
Potrivit Daily Mail, femeia a fost captivă în cușcă timp de 20 de ani, până când a fost salvată de autoritățile din Espirito Santo, care au transportat-o la spital, cu lanțurile legate încă de mâini și picioare (sursa Știrile ProTV).

Femeia era deshidratată și înfometată atunci când a fost găsită, iar în prezent se află la Spitalul Regional din Espirito Santo, unde este tratată pentru malnutriție severă.
Mama sa, al cărui nume nu a fost încă dezvăluit, se afla sub influența alcoolului atunci când polițiștii au dat buzna în casă, pentru a o salva pe fiica sa. În prezent, femeia a fost arestată și urmează să fie judecată. 
De asemenea, autoritățile au mai arestat încă un bărbat în legătură cu acest caz.

Deocamdată nu se știe sigur ce a determinat-o pe mama femeii să-și țină fiica captivă în cușca metalică timp de două decenii. 
Autoritățile nu au dat multe informații publicului în legătură cu motivația mamei, însă știm că aceasta s-a luptat cu o boală psihică timp de mai mulți ani, după ce și-a pierdut doi copii. 
De asemenea, poliția a mai declarat că femeia ar fi fost ținută în lanțuri în cușca de metal pentru că era „singura modalitate de a face față agresivității ei”. 
Acest caz este încă sub investigație și urmează să se stabilească dacă au mai fost implicate și alte persoane.
Să sperăm că după ce va primi tratamentul și ajutorul de care are nevoie, Rosinalva va putea să găsească puterea de a își relua viața și de a găsi fericire, după atâția ani de suferințe.

 » sursa: www.qbebe.ro

Copyright © acțiunea.ro (2020-2023) | Newsphere by AF themes.