Al doilea sezon al serialului „Păienjenelul Marvel și prietenii lui uimitori” are premiera pe 30 ianuarie la Disney Junior

2 min read
Al doilea sezon al serialului „Păienjenelul Marvel și prietenii lui uimitori” are premiera pe 30 ianuarie la Disney Junior

Serialul urmărește aventurile lui Păienjenel (Peter) care alături de prietenii săi, Fantoma- Păianjen (Gwen Stacey) și Spin (Miles Morales), formează Echipa Păienjenel. Împreună ei protejează cartierul de răufăcători și rezolvă toate problemele. Cei trei sunt sprijiniti si de amuzantul bot TRACE-E și pornesc în misiuni speciale pentru prietenii, vecinii și orașul lor și salvează situația de fiecare dată.
Peter Parker, Gwen Stacy și Miles Morales își unesc forțele alături de noii Răzbunători – Iron Man, Ant-Man, Wasp și Reptil pentru a-și proteja comunitatea și mediul înconjurător de și mai mulți răufăcători.
Serialul destinat preșcolarilor și familiilor lor pune accentul pe teme precum prietenie, cooperare și rezolvarea problemelor. 

Despre Disney Junior
Disney Junior reflectă legătura emoţională pe care multe generaţii o au cu poveştile şi personajele Disney, clasice sau contemporane. Programele Disney Junior îi invită pe părinţi să se alăture copiilor lor pentru a trăi experienţa Disney cu poveşti şi personaje magice, muzicale şi naturale, încorporând în acelaşi timp teme specifice de învăţare şi dezvoltare create pentru copiii cu vârste între 2 şi 7 ani. Serialele şi animaţiile Disney Junior combină inegalabilele poveşti Disney şi personajele îndrăgite de copii cu învăţarea, cuprinzând matematica, limbi străine, nutriţie şi stiluri de viaţă sănătoase, precum şi cu abilităţile sociale. Printre cele mai îndrăgite seriale de la Disney Junior se numără Mickey Mouse: Casa distracției, Prietenii Cățeluși, Alice în Cofetăria Minunilor, Gașca puișorilor și Micii pompieri.

 » sursa: www.qbebe.ro

Copyright © acțiunea.ro (2020-2023) | Newsphere by AF themes.