Alexandru Rafila: Îmi dau demisia! – 60m.ro

2 min read
Alexandru Rafila: Îmi dau demisia! – 60m.ro

Distribuie acest articol!Ministrul Sănătății Alexandru amenință că își va depune demisia dacă certificatul verde nu va fi asumat politic de Guvern, anunță Antena3, care citează surse politice.Rafila a declarat azi, la Parlament, că decizia în privinţa introducerii certificatului verde COVID-19 va fi una politică, în urma unui consens în coaliţia de guvernare.„Oamenii sunt incitaţi, nu sunt informaţi absolut deloc şi ei au protestat împotriva a ceva despre care cred că nu aveau prea multe informaţii. Eu cred că trebuie să fim echilibraţi, dar trebuie să fim şi responsabili pentru sănătatea publică. Ideea este următoarea: decizia va fi politică. Trebuie să ajungem la un consens din partea coaliţiei. Atât eu, ca ministru al Sănătăţii şi ca profesionist în sănătate, ca şi colegi mei din PSD, sprijin această iniţiativă. Rămâne ca ceilalţi parteneri ai noştri din coaliţie să accepte această soluţie sau să o îmbunătăţească, dar trebuie să găsim o soluţie, astfel încât noi să fim pregătiţi înainte de valul pandemic (…) Dacă noi adoptăm, să spunem, până la sfârşitul acestei luni sau în prima săptămână din luna ianuarie acest certificat, atunci o să putem să numărăm săptămânile de creştere corect. Dacă noi însă o să-l adoptăm, să spunem, pe data de 1 februarie, atunci o să mai trebuiască să mai aşteptăm nişte săptămâni să crească numărul de cazuri. Or, nu este în regulă”, a explicat Alexandru Rafila, marţi la Parlament.Chestionat despre o posibilă asumare a Executivului pe proiect, Rafila a precizat ca, din punctul său de vedere „este o manieră care duce la o adoptare rapidă şi care face posibilă aplicarea lui atunci când ne aflăm pe un trend crescător”.„Din păcate, forma existentă în Parlament, care a fost depusă după 14 săptămâni de creştere, nu după trei săptămâni de creştere, a fost mult prea târziu introdusă şi a făcut referire exclusiv la personalul medical, Or, lucrul acesta, din păcate, îl vedem acum şi am trecut printr-un val pandemic care a produs foarte multe decese. Trebuie văzut foarte clar care este cadrul constituţional pentru fiecare, un parlamentar nu este un angajat, şi trebuie găsită o soluţie care să nu facă discriminări pe diversele categorii”, a conchis ministrul Sănătăţii.Distribuie acest articol!

 » sursa: www.60m.ro

Copyright © acțiunea.ro (2020-2023) | Newsphere by AF themes.