Andrei Hangan (AUR) a sesizat autoritățile în cazul scandalului ecologic din Turda privind defrișările ilegale. Ce a transmis Ministerul Mediului
2 min readSenatorul Andrei Hangan (AUR) este preocupat permanent de protejarea mediului înconjurător și, în acest sens, a trimis numeroase sesizări și solicitări către instituțiile abilitate. La începutul lunii martie, domnia sa a sesizat Ministerului Mediului (MMAP) scandalul ecologic din Turda – zona Muntele Băișorii – privind defrișările ilegale, după ce Garda Forestieră Cluj a semnalat tăieri ilegale de arbori. Senatorul a cerut Ministerul Mediului să transmit un punct de vedere pe acest subiect – „cum răspunde Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor la acuzațiile de infracțiuni silvice?”, a întrebat acesta.
Andrei Hangan a mai solicitat instituției să transmită și ce face pentru a proteja fondurile forestiere naționale și a preveni amenințările la adresa securității naționale, precum și cum plănuiește ministerul să intensifice măsurile de monitorizare și protecție a zonelor naturale pentru a preveni astfel de abuzuri în viitor și pentru a asigura o administrare sustenabilă a resurselor naturale.
În cazul tăierilor ilegale din Turda, Ministerul Mediului (MMAP) a transmis că, în urma verificărilor efectuate, Garda Forestieră Cluj a transmis raportul de control organelor de cercetare penală abilitate, pentru a stabili dacă faptele constatate reprezintă infracțiuni. Prin urmare, pe durata cercetării penale, MMAP nu poate interveni în activitatea de cercetare a organelor de cercetare penală competente.
La întrebarea ce întreprinde ministerul pentru a proteja fondurile forestiere naționale, instituția a transmis că MMAP a emis un ordin privind aprobarea Metodologiei de stabilire a ocolului silvic nominalizat și a Procedurii de preluare în pază a suprafețelor de fond forestier de maximum 30 ha inclusiv aparținând persoanelor fizice şi juridice, prin care autoritatea publică pentru silvicultură a pus în practică o strategie de preluare în pază a tuturor suprafețelor de fond forestier proprietate privată chiar şi în situațiile în care nu se cunoaște proprietarul.
De asemenea, la întrebarea ce măsuri de monitorizare și protecție implementează ministerul pentru a preveni astfel de abuzuri în viitor, MMAP a transmis că, prin Hotărârea Guvernului nr. 497/2020, s-a reglementat în mod clar lanţul de custodie a materialelor lemnoase, de la punerea în valoare/exploatarea arborilor şi până la vânzarea către consumatorul final. În prezent, se utilizează Sistemul informațional integrat de urmărire a materialelor lemnoase, iar prin PNRR se dezvoltă și urmează să se implementeze soluții digitalizate pentru monitorizare.
Astfel, prin PNRR, se finanțează un proiect ce presupune dezvoltarea următoarelor componente:
- Sistem de analiză comparativă a imaginilor satelitare;
- Sistem de monitorizare video a transporturilor de materiale lemnoase;
- Sistem de monitorizare a fondului forestier utilizând senzori LIDAR.