Andrei Hangan (AUR) a solicitat informații privind sistarea alocării financiare pentru proiectul autostrăzii Bistrița – Vatra Dornei. Ce a transmis Ministerul Transporturilor

2 min read

Senatorul Andrei Hangan (AUR) a solicitat ministrului Transporturilor să transmită de ce a fost oprită alocarea financiară pentru proiectul autostrăzii Bistrița – Vatra Dornei, având în vederea necesitatea de a dezvolta infrastructura rutieră din România. În context, senatorul a atras atenția și asupra unor aspecte mai puțin pozitive ale acestui proiect și a făcut apel la responsabilitate față de impactul asupra mediului și comunităților locale.

Precizăm că autostrada Bistrița – Vatra Dornei va avea o lungime de 61.137 km. Proiectul prevede construirea a șase noduri rutiere, 34 de poduri, 70 de podețe, 65 de pasaje, 74 de viaducte, 20 de ecoducte și 15 tuneluri. În prezent, se așteaptă obținerea acordului de mediu, însă realizarea autostrăzii este pusă sub semnul întrebării din cauza costurilor – aproximativ 2,8 miliarde euro sunt necesare pentru finalizarea proiectului.

La solicitarea senatorului Andrei Hangan, Ministerul Transporturilor a transmis că, având în vedere amploarea proiectului, dar și grija față de mediu, se vor lua măsurile de protecție necesare, astfel încât impactul generat să fie cât mai redus.

„În cadrul contractului de servicii, prestatorul are obligația de a realiza toate demersurile necesare pentru deblocarea și soluționarea problemelor existente. În vederea alegerii unui traseu final, care să corespundă prevederilor contractuale, precum şi nevoilor locate, prestatorul va ține cont de solicitările beneficiarului (Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A.), cât şi de cerințele autorităților locale”, a precizat instituția.

În ceea ce privește sistarea finanțării, Ministerul Transporturilor a precizat că, după finalizarea finalizarea studiului de fezabilitate, se va identifica o sursă de finanțare:

„pentru Autostrada nordului, aşa cum este generic denumită autostrada A14, Oar – Suceava, alocarea finanțării pentru etapa de proiectare se va face din cadrul PT 2021 – 2027, iar după finalizarea studiului de fezabilitate, se va identifica o sursă de finanțare pentru proiectare şi execuție (în funcție de disponibilul financiar din cadrul PT 2021 2027, la momentul aprobării indicatorilor tehnico – economici prin hotărâre de Guvern)”.

Copyright © acțiunea.ro (2020-2023) | Newsphere by AF themes.