anumită parte a „presei” încearcă să fixeze eticheta de extremism pe AUR – CURIERUL ROMÂNESC

3 min read
anumită parte a „presei”  încearcă să fixeze eticheta de extremism pe AUR – CURIERUL ROMÂNESC

O anumită parte a presei, să zic așa, încearcă din răsputeri, de o săptămînă încoace, să fixeze eticheta de extremism pe AUR. În acest sens, fabrică ”dovezi” dintre cele mai stupide.

După ”deconspirarea” mea ca dughinist, pe baza unei fotografii în care nu apăream dar în care eram confundat cu altcineva, a venit, iată, ”deconspirarea” mea ca legionar, pe baza unui fotografii reale, dar care este interpretată abuziv, pentru a sluji scenariului acuzator. Nici într-un caz, nici în altul nu am fost întrebat nimic. De asemenea, nici într-un caz ”ziariștii” nu au încercat să pună cap la cap informații publice care le puteau arăta dacă se înșeală sau nu.

Fotografia de mai jos a fost făcută într-un Decembrie din urmă cu mai mulți ani, la sărbătorirea zilei de naștere a d-lui Demostene Andronescu, fost deținut politic în timpul regimului comunist și unul dintre marii poeți ai temnițelor comuniste.

Așa cum cei care mă urmăriți de mai multă vreme știți, d-l Andronescu îmi este foarte aproape de inimă, ca și d-nii Marcel Petrișor și Vasile Iamandi, surprinși, de asemenea, în această imagine. Acești trei importanți mărturisitori ai luptei anticomuniste sînt singurii care mai trăiesc dintre cei evocați în cartea mea ”Cei 13 care m-au salvat”. Lor le datorez în bună măsură devenirea mea.

Se întîmplă ca aceste trei personalități ale demnității românești să-l onoreze cu prietenia lor și pe Șerban Suru, cel care se pretinde a fi șeful ”Mișcării Legionare” (de fapt, un grupuscul cu totul marginal și irelevant de epigoni, care, în 30 de ani de cînd vrea să reimpună formele din interbelic, n-a înțeles că nu are nici el, cum nici societatea românească, fondul pe care să o facă).

Așa stînd lucrurile, evident că mă cunosc bine cu Șerban Suru și că am participat la mai multe mese festive împreună, că am schimbat păreri politice, ba ne-am și contrat adeseori pe teme politice.

Nu l-am luat niciodată prea în serios pe Șerban, pentru că l-am considerat un copil mare, adică unul care a rămas în lumea jocului și care, de dragul jocului, se mai maimuțărește, mai face boacăne… Culmea este că are și umor.

El însă se vede că m-a luat mereu în serios, după cum mă înjură în ultimele luni, de cînd a simțit că proiectul AUR poate avea succes. Nu știu dacă doar sentimentele joase sau și alte interese îl motivează în aceste atacuri la baionetă, pe care le dă fără odihnă, dar nici nu mi-am bătut capul să aflu. Nu am avut cu el vreo discuție înainte, care să fi declanșat atacurile. Nu i-am răspuns vreodată, după ce s-a dedat la ele. Mi-am zis: fiecare cu păcatele lui, nu o să-i răsund, pentru a nu-i da motive să se adîncească în păcatul invidiei, al clevetirii și în cel al urii.

Revenind la fotografia de mai jos, ea a fost postată pe Facebook de d-l Răzvan Codrescu, prezent și dînsul la agapa cu pricina.

 » sursa: www.curierulromanesc.ro

Copyright © acțiunea.ro (2020-2023) | Newsphere by AF themes.