Are 12 ani și a absolvit liceul și facultatea într-o singură săptămână. Faceți cunoștință cu micul geniu

2 min read
Are 12 ani și a absolvit liceul și facultatea într-o singură săptămână. Faceți cunoștință cu micul geniu

La 12 ani a absolvit liceul și facultatea într-o singură săptămână!
Mike Wimmer este diferit față de ceilalți copii de vârsta lui. La doar 12 ani, adolescentul se poate lăuda deja cu statutul de absolvent de liceu, dar și de facultate. În doar o săptămână tânărul a reușit să bifeze două realizări extrem de importante. 

Invitat la mai multe posturi de televiziune din Statele Unite, Mike Wimmer, născut și crescut în Carolina de Nord, a declarat în repetate rânduri că nu crede că ar fi reușit acest lucru dacă nu ar fi fost pandemia de coronavirus, care l-a forțat să petreacă mai mult timp acasă. Băiatul a profitat din plin de perioada respectivă și de timpul de care dispunea fiindcă nu mai trebuia să facă naveta între casă și școală și s-a concentrat și mai mult pe învățătură.
Citește și: Povestea fraţilor Dobrincu: unul milionar, altul deja vedetă la numai 9 ani
Și-a mărit volumul de muncă din domeniul academic, reușind să devină nu numai absolvent de liceu, ci și de facultate. Pe 28 mai tânărul, care fără falsă modestie a afirmat că a fost întotdeauna un copil capabil, a terminat liceul Concord Academy, iar pe 21 mai a absolvit cursurile Rowan-Cabarrus Community College.

„Am trecut prin toate clasele din școală într-un ritm mai rapid. Sunt că un burete, asimilez foarte repede cunoștințele. Mereu am fost atras de știința tehnologiei, dar sunt un elev foarte bine pregătit și mă descurc excepțional la toate materiile”, a declarat Mike pentru presa americană.
Mike recunoaște, însă, că din cauza vârstei, s-a confruntat cu o serie de preconcepții din partea celor care nu îl luau în serios. El spune că de multe ori și-a dorit să urmeze anumite cursuri, însă s-a lovit de replici precum „Ești prea mic pentru a face acest curs” sau „E un curs mult prea greu pentru un copil ca tine”.

 » sursa: www.qbebe.ro

Copyright © acțiunea.ro (2020-2023) | Newsphere by AF themes.