Au apărut primii pacienți mușcați de căpușe! Lista completă de recomandări din partea medicilor

2 min read
Au apărut primii pacienți mușcați de căpușe! Lista completă de recomandări din partea medicilor

Căpușele sunt insecte parazite, care se hrănesc cu sângele gazdei. Acestea se lipesc de corp și intră sub piele, iar prin saliva lor pot elimina diverși agenți patogeni.
În caz că te-a înțepat o căpușă, este important să o extragi în primele 24 de ore, precizează Mirela Turaiche, asistent universitar și medic specialist boli infecțioase la Spitalul de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie Dr. Victor Babeș Timișoara (sursa antena3.ro).

„Cei mai mulți pacienți s-au prezentat la Camera de Gardă a unității sanitare, au fost consultați și au primit recomandări pentru profilaxia cu antibiotic, dacă a fost necesar, dar și indicații pentru investigații post mușcătură căpușă și au fost îndrumați către Unitățile de Primiri Urgențe pentru extragerea căpușelor. 
Nu puțini au fost cei care au discutat telefonic cu colegii mei pentru a afla care sunt pașii care trebuie făcuți după ce au fost mușcați de insecte. 
Este foarte important să îndepărtăm căpușa cât mai repede, în primele 24 de ore. Altfel, există riscul ca bacteria Borrelia, cea care se transmite în urma mușcăturii insectei, să ajungă în sânge, iar de acolo până când pacientul face boala Lyme mai este doar un pas. 
Îndepărtarea căpușei trebuie să se facă cu multă grijă, iar noi recomandăm să fie efectuată de un medic chirurg din UPU, și asta pentru că există riscul ca, în timpul intervenției, să îi fie rupt capul insectei parazite, care rămâne în corp și poate transmite în continuare bacteria Borrelia.
Boala Lyme debutează într-un interval de până la 30 de zile în contact cu bacteria Borelia”, avertizează aceasta. 
Specialiștii mai atenționează oamenii să nu folosească „leacuri băbești” pentru îndepărtarea căpușelor, pentru că o acțiune greșită poate trimite insectele și mai adânc în piele, unde pot elibera și mai mult agent patogen, menționează aceeași sursă citată mai sus. 

 » sursa: www.qbebe.ro

Copyright © acțiunea.ro (2020-2023) | Newsphere by AF themes.