Barna vrea educație sexuală în școli. „Trebuie să ne gândim la copii și nu la himerele medievale ale părinților”

2 min read
Barna vrea educație sexuală în școli. „Trebuie să ne gândim la copii și nu la himerele medievale ale părinților”

Distribuie acest articol!
Vicepremierul Dan Barna a criticat legea despre educaţia sexuală în şcoli, care se află în dezbatere parlamentară. Liderul USR consideră trebuie avut în vedere interesul copiilor, și nu himerele medievale ale părinților care refuză să-și dea acordul astfel încât copiii să participe la astfel de cursuri.
„E de neacceptat ca exact acei copii care sunt cei mai vulnerabili să nu poată participa pentru că părinții lor nu sunt conectați la agenda publică, ca să fiu elegant, exact acei copii nu au șansa să participe la ore de educație sexuală pentru că așa cum este legea acum se spune că la ora de educație pentru sănătate, implicit educație sexuală, un copil participă doar dacă părintele merge cu el de mână și își dă acordul”, a declarat luni Dan Barna.
Dan Barna a precizat că în lege este menţionat faptul că la ore vor participa doar copiii ai căror părinți sunt responsabili, iar în acest fel „obligăm în continuare generații de tineri și tinere să facă lecția de educație sexuală în spatele școlii sau în toaletă”, a mai precizat vicepremierul.
El a mai spus că legea trebuie făcută în interesul copiilor.
„Trebuie să ne gândim la copii și nu la himerele medievale ale părinților. Cei care trăiesc încă în Evul Mediu pot să-și asume lucrul ăsta, dar să-și asume retragerea copilului, nu statul să vină să spună copiii n-au dreptul la educație sexuală și doar părinții înțelepți și cărora le pasă de copii pot să-și ducă copilul la oră. Este o lege medievală și este regretabil că am văzut, de la PSD nu ne mirăm, dar am văzut și parlamentari PNL susținând această inițiativă”, a mai spus Barna.

Distribuie acest articol!

 » sursa: www.60m.ro

Copyright © acțiunea.ro (2020-2023) | Newsphere by AF themes.