Biosfera în mișcare – bune practici în implicarea copiilor în problemele de mediu, în februarie și martie la Râșnov

2 min read
Biosfera în mișcare – bune practici în implicarea copiilor în problemele de mediu, în februarie și martie la Râșnov

Biosfera în mișcare a adus în atenție relația cu mediul înconjurător văzută și povestită prin filtrul a 12 copii cu vârste cuprinse între 9 și 11 ani. Gândit pentru a completa informația pe care copiii o primesc în cadrul orelor de științe ale naturii, demersul a antrenat un grup de elevi din clasele primare ale școlilor din Râșnov pentru realizarea unui spectacol de dans contemporan alături de trei dansatori profesioniști și un educator de mediu. 
Astfel, dincolo de explicarea efectului de seră și a potențialelor consecințe dezastruoase ale creșterii temperaturii globale, perspectiva artistică din care se discută problemele de mediu îi ajută pe cei mici să își conștientizeze aportul în imaginarea de soluții în ceea ce privește criza climatică și îi încurajează să le pună în practică.
„Este fascinantă interacțiunea dintre adulți și copii într-un mediu non-formal. Observ cum atitudinea lor jucăușă le deschide oportunități de învățare autentică prin mișcare, chiar dacă purtăm dialoguri lejere despre lucruri serioase. Învățăm împreună cum să navigăm teme actuale prin curiozitate și ascultare, apoi exprimăm soluțiile prin mișcare. Mă bucură mult experiența de bine de la Râșnov și cred că Biosfera în mișcare poate fi un parcurs inovator și pentru restul orașelor din jurul Brașovului.” spune Oana Băluță, performer și co-facilitator
Încă din luna decembrie, copiii au colaborat cu facilitatorii în cadrul unor ateliere de cunoaștere și introducere în lumea dansului și a educației de mediu pentru a crea narativul și coregrafia spectacolului a cărui scenografie este creată de un artist vizual din materiale reciclate. Proiectul le-a oferit elevilor participanți șansa de a își pune în practică soluțiile identificate la provocări actuale și care îi afectează în mod direct, cum ar fi poluarea râului Ghimbășel, într-un context plin de speranță, responsabilitate, grijă și solidaritate.

“Printre amenințările identificate s-au numărat deșertificarea,

 » sursa: www.qbebe.ro

Copyright © acțiunea.ro (2020-2023) | Newsphere by AF themes.