Calendarul zilei 18 ianuarie: 200 de ani de la declanșarea Revoluției Naționale a lui Tudor Vladimirescu

2 min read
Calendarul zilei 18 ianuarie: 200 de ani de la declanșarea Revoluției Naționale a lui Tudor Vladimirescu

Pe 18/19 ianuarie 1821, Theodor (Tudor) din Vladimir (județul Gorj) , însoţit de 30-40 oameni înarmați, a părăsit Bucureştii şi la 22 ianuarie și-a stabilit cartierul general la Mănăstirea Tismana, una dintre cele mai întărite poziții din Oltenia, declanșând astfel, ceea ce va fi numită în istorie, Revoluția de la 1821.
La 23 ianuarie a rostit la Padeș proclamația pe care a conceput-o la Tismana cu ajutorul căreia a reușit să ridice la luptă toată Oltenia şi să-şi constituie o armată de tip popular căreia nicio forță locală nu i-ar fi putut rezista.  Proclamația de la Padeș are un puternic caracter național și social, mesajul central și subînțeles fiind acela al eliberării Țării de către domnitorii fanarioți și străini în general, inclusiv cei cărora le era subordonată ierarhic, Biserica Ortodoxă.
Este foarte important de menționat că revolta lui Tudor nu a fost una împotriva boierimii sau Bisericii, așa cum s-a speculat în comunism, cel mai bun argument în acest sens fiind faptul că întreaga mișcare fusese plănuită cu boierii din Partida Națională, care l-au ales eroul gorjean pentru a conduce. În ceea ce privește credința lui Theodor, așa cum se semna comandantul, menționăm că steagul său de luptă era unul creștin-ortodox: avea în centru Sfânta Treime, flancată, la stânga, de patronul său duhovnicesc, Sf. Theodor Tiron și la dreapta, de Sf. Gheorghe Purtătorul de Biruință.
Citești și ajuți! Cumpără cartea: Cultura noastră: ce a mai rămas din ea, de Theodore Dalrymple și vei contribui la susținerea siteului R3Media.
Conducătorul însuși provenea din Mica Boierime: avea o moșie în satul Vladimiri, fusese vătaf de plai, echivalentul subprefectului de azi, în Mehedinți, făcuse o avere frumoasă din negoțul cu vite și dovedise reale calități de lider în războiul ruso-turc din 1806 – 1812. Atunci, Tudor Vladimirescu a luptat ca voluntar în armata rusă,

 » sursa: www.r3media.ro

Copyright © acțiunea.ro (2020-2023) | Newsphere by AF themes.