Calendarul zilei: 29 august, Tăierea capului Sf. Ioan Botezătorul (Post)

2 min read
Calendarul zilei: 29 august, Tăierea capului Sf. Ioan Botezătorul (Post)

Potrivit calendarului ortodox, Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul este sărbătoarea care încheie anul bisericesc, care se termină pe 30 august. În fiecare an, ultimul praznic al anului, Sfântul Ioan Botezătorul, este sărbătorit pe data de 29 august.
Din Evanghelie, se știe că Irod, la un ospăț prilejuit de sărbătorirea zilei de naștere, a tăiat capul Sfântului Ioan Botezătorul, la cererea Irodiadei. În acea vreme, Sfântul Ioan era întemnițat în castelul lui Irod de la Maherus. Ioan îl mustrase pe Irod pentru traiul lui nelegiuit cu Irodiada, care era soția fratelui său. În ura ei de moarte, Irodiada a sfătuit-o pe Salomeea, fiica ei, care dansase și plăcuse oaspeților și îndeosebi lui Irod, să ceară de la acesta capul Botezătorului că răsplată. Capul Sfântului Ioan a avut, după tradiția Bisericii, o istorie aparte. El a fost de trei ori pierdut și de trei ori aflat.
Prima și a doua aflare a capului este sărbătorită pe 24 februarie, iar a treia aflare a capului Sfântului Ioan Botezătorul este prăznuită pe 25 mai.
Citești și ajuți! Cumpără cartea: Dacă Dumnezeu nu ar exista de G.K. Chesterton vei contribui la susținerea libertății ideilor și implicit, a siteului R3media.
Biserica Ortodoxă îndeamnă creștinii să țină post aspru în ziua de 29 august, atunci când este prăznuită Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul. Sunt două motive pentru care se ține post în această zi. În primul rând pentru a fi asemănători lui Ioan care și-a petrecut viața în post și rugăciune. Al doilea motiv este pentru a ne deosebi de Irod, cel care, din cauza ospățului fără măsură, a cerut ca Salomeea să-i danseze și drept răsplată i-a oferit capul Sfântului Ioan Botezătorul.

Dragi prieteni,
dacă doriți o presă independentă, trebuie s-o susțineți. În România, mediul economic este conectat la sistemul global și nu există,

 » sursa: www.r3media.ro

Copyright © acțiunea.ro (2020-2023) | Newsphere by AF themes.