Când se redeschid școlile? Sub ce prag ar trebui să scadă rata de infectare

2 min read
Când se redeschid școlile? Sub ce prag ar trebui să scadă rata de infectare

Când se redeschid școlile și grădinițele
Şcolile şi grădiniţele urmează să se redeschidă, cu prezență fizică, abia după ce rata de infectare cu COVID-19 va scădea sub pragul de 6 la mie.

Potrivit programului de Guvernare al Cabinetului Ciucă, depus în Parlament sâmbătă, „în situația în care incidența cumulată la 14 zile la nivel național este mai mare de 3 și mai mică sau egală cu 6/1.000 de locuitori, se vor adopta măsuri de relaxare ce vor permite reluarea unor activități și creșterea numărului de participanți la acestea, astfel:
a) Reluarea activităților care impun prezența fizică în unitățile de învățământ și desfășurarea acestora în conformitate cu scenariile stabilite prin ordinul comun al ministrului educației și ministrului sănătății”.

În același timp, Ministrul Educației a anunțat că zilele de vacanță impusă din perioada 25 octombrie- 5 noiembrie se vor recupera în perioada 3-14 ianuarie 2022, astfel că semestrul I se va încheia pe 14 ianuarie 2022.
Aceste precizări vin în contextul în care atât ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, cât și alți oficiali, printre care și secretarul de stat Raed Arafat, au refuzat să dezvăluie care sunt ipotezele concrete în privința școlilor. Cîmpeanu și secretarul de stat în Educație, Sorin Ion, au declarat, vineri, că varianta desfășurării școlii online ar fi ultima aleasă pentru continuarea cursurilor din dată de 8 noiembrie, când cei mici ar trebui să revină în bănci.
Directorul INSP: „Nu am dat nicio recomandare în privința închiderii școlilor. Nu există studii care arată că trimiterea elevilor în vacanță reduce mobilitatea”
Zilele trecute, în cadrul unei conferințe de presă, Adriana Pistol, director în Institutul Național de Sănătate Publică, a declarat că nu a dat nicio recomandare în privința închiderii școlilor și că nu există studii care să arate că trimiterea elevilor în vacanță ar reduce mobilitatea populației.

 » sursa: www.qbebe.ro

Copyright © acțiunea.ro (2020-2023) | Newsphere by AF themes.