Caravana medicală a partidului AUR continuă. George Badiu (AUR): „sperăm ca într-o bună zi românii să-și dea seama cine le vrea binele și cine doar îi minte și jefuiește”

2 min read

Caravana medicală a partidului AUR continuă: săptămâna trecută a poposit în mai multe localități din județele Dâmbovița, Prahova, Vrancea, Buzău, Bacău, Neamț și Suceava, iar săptămâna aceasta va ajunge în alte localități din țară. Calendarul poate fi consultat aici. Sute de mii de români au beneficiat până în prezent de servicii medicale gratuite.

La începutul acestei luni, mai precis pe 4 iulie, Caravana medicală a ajuns și în comuna Mărășești din județul Vrancea, unde oamenii au beneficiat inclusiv de control oftalmologic. Deputatul AUR de Vrancea, George Badiu, a fost alături de medicii și voluntarii din cadrul echipei. Acesta a reiterat că AUR este singurul partid care și-a asumat că banii colectați la bugetul de stat, destinați partidelor politice, se vor întoarce înapoi la români. Amintim că Alianța pentru Unirea Românilor a făcut demersuri pentru ca aceste fonduri să fie direcționate către construirea unui spital, însă coaliția de guvernare s-a opus unor astfel de inițiative. Așa s-a născut ideea acestei caravane medicale, al cărui obiectiv este oferirea de servicii medicale către cetățenii aflați în zonele cele mai defavorizate, lipsiți de resurse financiare și fără acces la o infrastructură medicală.

George Badiu a afirmat că, prin această caravană, AUR demonstrează că se poate: „sperăm ca într-o bună zi românii să-și dea seama cine le vrea binele și cine doar îi minte și jefuiește”.

De asemenea, deputatul a reiterat că este absolut normal ca banii românilor să se reîntoarcă la ei. „Banii plătiți de dumneavoastră prin taxe și impozite se întorc la dumneavoastră prin aceste consultații gratuite oferite de Caravana medicală”.

Copyright © acțiunea.ro (2020-2023) | Newsphere by AF themes.