Ce lecție i-a dat un tată fiului său care a agresat un copil la școală. „Nu putem schimba ce s-a întâmplat, dar putem încerca să îndreptăm lucrurile”

2 min read
Ce lecție i-a dat un tată fiului său care a agresat un copil la școală. „Nu putem schimba ce s-a întâmplat, dar putem încerca să îndreptăm lucrurile”

Un tătic din Statele Unite a înțeles acest lucru, așa că în loc să își pedepsească băiatul după ce a alfat că acesta agresase un copil la școală, a decis să acționeze altfel. Acesta a găsit o modalitate inedită prin care fiul lui de 9 ani să îi ceară scuze colegului său de clasă.
Bărbatul a explicat, într-un clip pe TikTok, că a primit un e-mail de la un profesor, în care i se explica faptul că fiul său, Lincoln, a avut probleme la școală pentru că a făcut o farsă care a sfârșit prin a-l umili pe unul dintre colegii săi de clasă.
Ai un copil bully! Te rog să îl educi până nu ajung să îl îngrop pe al meu
„Așadar, am primit un e-mail în urmă cu câteva zile de la diriginta fiului meu de 9 ani, în care eram informat că acesta a făcut o „glumă” unui coleg de clasă și că a sfârșit prin a-l face de râs pe colegul respectiv”, a explicat bărbatul. Acesta a explicat că el și fiul său au avut o conversație lungă despre ceea ce s-a întâmplat la școală și apoi i-au spus fiului său că depinde de el să găsească o modalitate de a îndrepta lucrurile între el și colegul de clasă.
„Nu i-am cerut nimic. Nu l-am forțat să îi ceară scuze colegului său de clasă sau profesoarei sale. I-am spus, în schimb, că avem ocazia să ne revenim asupra faptelor noastre și să îndreptăm lucrurile. Nu putem da timpul înapoi, dar putem încerca să corectăm lucrurile și să căutăm iertare”, a explicat tatăl lui Lincoln.
Fiul său s-a întors la școală, a vorbit cu băiatul pe care îl agresase și a aflat despre unele dintre lucrurile care îi plac, printre care și Pokémon.

 » sursa: www.qbebe.ro

Copyright © acțiunea.ro (2020-2023) | Newsphere by AF themes.