Ce s-a discutat la webinarul: Despre viitorul OAMENILOR din Căile Ferate Române, organizat de CFiR
2 min readCarieră Feroviară în România (CFiR) a organizat miercuri seară un nou episod din Webinariile CFiR: „Despre viitorul OAMENILOR din Căile Ferate Române”, eveniment la care au avut intervenții Vasile Șeclăman, președinte OPSFPR – Organizația Patronală a Societăților Feroviare Private din România și Iulian Măntescu, președinte FML – Federația Mecanicilor de Locomotivă. Evenimentul a fost moderat de Loredana Floarea, Director de Comunicare al CFiR, informează CFiR.
R3media a fost partener al evenimentului.
Demersul are ca scop final întocmirea unui document ce va cuprinde efectele celor două legi dezbătute, cu amendamentele aferente, problemele identificate și soluțiile propuse de către cei doi experți invitați. Mai mult, documentul va fi prezentat autorităților cu atribuții în domeniul feroviar.
Discuția a debutat cu Proiectul de Lege privind unele măsuri pentru continuarea activității de către persoanele care îndeplinesc condițiile de pensionare, proiect ce urmează a fi dezbătut și promulgat în sesiunea parlamentară actuală. Discuțiile au privit și Legea statutului personalului feroviar, lege care a fost aprobată de Parlament și promulgată de Președintele României (dar cu momentul intrării în vigoare amânat).
Măntescu: efecte dramatice ale legilor
Potrivit liderului sindical Iulian Măntescu, proiectul care ar putea limita rămânerea personalului pensionat în activitate va avea „un efect dramatic”. În condițiile în care la companiile CFR Marfă sau CFR Călători între 25 și 30% dintre mecanicii de locomotivă sunt pensionari.
Măntescu a reclamat faptul că toate observațiile făcute pe proiect nu au fost luate în analiză. „La Ministerul Muncii am explicat de ce nu trebuie aplicate imediat prevederile legii (…) ca să nu ne blocăm. Proiectul a ajuns la Parlament și fără observațiile celor șase ministere”, a spus el.
Măntescu speră ca odată invitate sindicatele în Comisiile parlamentare proiectul să fie modificat. „Sper că în comisii să putem convinge să nu se aplice”, afirmă el.