Cîmpeanu: Aş fi preferat să existe teste în şcoli! Dar nu există – 60m.ro

3 min read
Cîmpeanu: Aş fi preferat să existe teste în şcoli! Dar nu există – 60m.ro

Distribuie acest articol!Ministrul Educaţiei Sorin Cîmpeanu a precizat că IGSU l-a informat că, din cauza unei contestaţii, procedura de achiziţie a testelor de salivă în şcoli a fost blocată. El a adăugat că nu îşi doreşte ca şcoala să treacă în online, iar din punctul său de vedere adevăraţii specialişti sunt la Ministerul Sănătăţii, ei sunt cei care decid noi măsuri, nu „cei care îşi dau cu părerea despre orice”.„Aş fi preferat să existe teste în şcoli. Am cerut de mult timp să existe teste în şcoli. Am fost informat de IGSU că, din cauza unei contestaţii, procedura de achiziţie a fost blocată. Am cerut şi să existe măşti, iar azi au fost distribuite un milion de măşti în şcoli pentru debutul săptămânii viitoare. În majoritatea judeţelor au ajuns de azi, în celelalte vor ajunge mâine dimineaţă. Nu îmi doresc să trecem şcoala în online, fără să mai fim pregătiţi pentru asta. Din punctul meu de vedere, adevăraţii specialişti sunt la Ministerul Sănătăţii, ei sunt cei care decid noi măsuri, nu cei care îşi dau cu părerea despre orice. Eu ascult de epidemiologi, nu de pretinşi specialişti”, a declarat Sorin Cîmpeanu, duminică la Digi 24. El a mai spus că nu se pune problema de a trece şcolile în online, atâtat timp cât nu vor fi multe cazuri grave. „Nu se pune problema trecerii în online a şcolilor atâta vreme cât nu vor fi multe cazuri grave, care să necesite spitalizare. Aşa am înţeles de la Ministerul Sănătăţii. Până când nu primim informare că există o astfel de propunere, de la INSP şi Ministerul Sănătăţii, noi nu vom face o astfel de propunere”, a completat ministrul Educaţiei. Acesta a mai afirmat că nu vrea să fie modificată structura anului şcolar. „Eu, ca ministru al Educaţiei, nu mai doresc să modificăm structura anului şcolar. Am avut deja o vacanţă forţată de evoluţia epidemiologică, ne-a creat foarte multe probleme. Vedeţi foarte bine, a trebui să micşorăm cu o săptămână vacanţa de iarnă pentru gimnaziu şi liceu. Există problema vacanţei intersemestriale care nu mai există. Deci deja avem suficiente probleme pentru a mai modifica încă o dată structura anului şcolar. Pe de altă parte, avem date limite, evaluarea naţională şi bacalaureatul, care nu trebuie să fie schimbate, trebuie să se deruleze în zilele deja cunoscute de către elevi”, a mai spus Cîmpeanu. Sorin Cîmpeanu a mai precizar că 70% din personalul din învăţământ are vaccinul împotriva COVID şi a anunţat că va avea mai multe discuţii cu inspectorii şcolari, luni de la ora 12.00. El a adăugat că este 40% rata de vaccinare în rândul elevilor. Ministrul Educaţiei a explicat că vor fi verificaţi directorii unităţilor de învăţământ cu puţini profesori vaccinaţi şi vor fi luate măsuri, în limitele legale, însă peste 2.000 de şcoli au personal 100% vaccinat.Distribuie acest articol!

 » sursa: www.60m.ro

Copyright © acțiunea.ro (2020-2023) | Newsphere by AF themes.