Ciolacu vrea ciolanul, nu rezolvarea crizei – 60m.ro

4 min read
Ciolacu vrea ciolanul, nu rezolvarea crizei – 60m.ro

Distribuie acest articol!Nu știu alții cum sunt, dar eu, de câte ori îl văd pe domnul Marcel Ciolacu la televizor, am impresia că au mai băgat ăștia o serie din „Stăpânul Inelelor” și l-au distribuit în rolul lui Gollum. Căci, ca și bizarul personaj, și Ciolacu pare stăpânit de două personalități, aflate într-un vizibil conflict una cu alta. N-ați văzut? Seară de seară, Ciolacu e în direct, fie în studio, fie prin telefon, la televiziuni și se jură pe roșu că n-o să voteze în viața lui un guvern minoritar PNL. Pe urmă, când vine dimineața și magia dispare, parcă un alt Ciolacu, sobru și prefăcându-se preocupat, le vorbește reporterilor, în parlament sau la sediul PSD, de responsabilitate, de situația grea în care se află țara și de necesitatea ca PSD să voteze rapid orice guvern, fie și unul minoritar PNL.De pildă, pe 30 septembrie, Ciolacu declara, la o conferință de presă: „Este exclus să votăm un Guvern minoritar. Suntem de acord să facem un acord cu toate forțele politice, inclusiv cu președintele României, că vrem cu toții alegeri anticipate.” După câteva zile, când l-au trântit la vot pe Cîțu-Superman, Ciolacu vorbea despre necesitatea găsirii unei soluții comune, pentru că patria, țărișoara, românașii, criza, coviduțu, bla-bla-bla. Pe 5 octombrie însă, iar l-a lovit îndoiala: „Mă vedeți pe mine votând un guvern minoritar PNL? Să persistăm în prostie?” a zbierat el, enervat, către gudurelul Ciutacu de la România TV, care-i dădea rău la nerv, bâzâindu-l ca o muscă de noroc să zică dacă votează sau nu guvernul PNL. Și deodată, după ce Iohannis i-a încredințat formarea guvernului noii sale slugi la dârloagă, generalul Ciucă, Ciolacu iarăși s-a dat peste cap, ca-n basme, și a scos porumbelul: „În cazul în care PSD decide să susţină un guvern minoritar, acest lucru nu se poate face decât pe o perioadă limitată de timp.” Ca de obicei, ca să nu spună lumea că e lacom, liderul PSD și-a luat iar fața de politician responsabil, de om preocupat de destinele țării și a explicat că susținerea unui guvern minoritar PNL reprezintă doar „un armistiţiu politic ca să depăşim situaţia pandemiei şi a problemelor din energie”. Carevasăzică, el nu vrea să-l sprijine pe Ciucă, dar ce să facă, n-are încotro, se prăbușește Românica dacă nu-și calcă pe suflet și acceptă asta.Citește și: PSD a mințit cu anticipatele: Votează Generalul!De fapt, ieri s-a aflat, pe surse, și adevăratul motiv pentru care Ciolacu, acest individ care se mișcă după cum bate vântul, o tot dă cotită: niște păsărele bine informate spun că la întâlnirea cu Ciucă, Ciolacu ar fi cerut, nici mai mult, nici mai puțin, decât ca PSD să primească niște ministere, dacă frățiorii din PNL vor sprijin pentru noua marionetă a lui Iohannis. Cu alte cuvinte, nu este vorba despre principii, despre țară și despre români, ci despre eternul șantaj de tipul „dă-mi ca să-ți dau”, practicat de PSD. Practic, în momentul de față PNL este un ostatic prins de PSD la înghesuială, ostatic care, ca să-și scape pielea, va accepta orice-i cere agresorul. Evident, totul sub privirile președintelui-îmbârligător de la Cotroceni, care știe că din acest joc de-a sindromul Helsinki el oricum iese în câștig și nu-i numără niciun procuror casele.Problema cu domnul Ciolacu și cu personalitatea lui duală, când contra PNL, când trup și suflet alături de PNL, este că nu toți votanții PSD sunt proști sau morți. Mai există printre votanții PSD și oameni destupați la minte și chiar vii. Iar oamenii ăștia văd jocul murdar al lui Ciolacu și al găștii de lătrăi pe care a impus-o în fruntea PSD și nu recunosc deloc partidul pe care l-au votat. Dimpotrivă, văd astăzi în PSD-ul lui Ciolacu doar o altă slugă a lui Iohannis și o adunătură de indivizi care, pentru a primi o halcă din PNRR, s-ar face frate și cu dracul ăl-mare de la Cotroceni, nu doar cu drăcușori de rang inferior, ca Superman Cîțu și generalul de operetă Ciucă. Ceea ce face Ciolacu nu este să caute cât mai grabnic o soluție, ci să prelungească criza – deja s-a anunțat că o decizie privind sprijinul acordat guvernului va fi luată abia spre sfârșitul acestei săptămâni, probabil după noi „negocieri” (adică șantaje). Până atunci, criza se adâncește, iar numărul victimelor crește, încât ai impresia că între Iohannis și Ciolacu s-a pornit un joc macabru: cine omoară mai mulți români?Citește și:Incompetența și hoția ucid: Iohannis, Cîțu și PNL, vinovați de morții din spitaleSuperCîțu, eliminat din Guvern: PSD și USR m-au dat josPSD blufează cu anticipatele. Un război intern pentru posturi s-ar declanșaDistribuie acest articol!

Copyright © acțiunea.ro (2020-2023) | Newsphere by AF themes.