Cîțu, reacție la criticile privind creșterea prețurilor: Dar puterea de cumpărare a crescut
2 min readDistribuie acest articol!
Cîțu, reacție la criticile privind creșterea prețurilor: „Dar puterea de cumpărare a crescut”. Premierul Cîțu a fost întrebat vineri, la Deveselu, despre inflaţie, scumpiri, salarii şi creşterile de preţuri la carburanţi, scrie Agerpres.
Premierul Florin Cîţu a mai spus, la aceeași întâlnire electorală de la Deveselu, întrebat despre creşterea alocaţiilor pentru copii, că acestea au crescut şi anul trecut şi anul acesta şi vor fi majorate şi în anii următori, punctând că au fost mărite chiar şi într-o perioadă de criză. „Au fost mărite anul trecut alocaţiile şi se măresc în fiecare an. Au fost mărite anul acesta cu 20%. Alocaţiile au fost mărite pe o perioadă de criză, ceea ce n-a făcut nimeni în istorie“, a arătat Florin Cîţu.
Premierul a punctat că Guvernul a alocat mai multe resurse pentru investiţii, aceasta fiind soluţia pentru a ieşi din pandemie „cu fruntea sus”.
„Merg prin ţară în această perioadă, pentru a vedea exact cum am preluat România după mulţi ani de administrare ineficientă. Este nevoie de investiţii şi anul trecut am schimbat paradigma, am alocat mai multe resurse pentru investiţii şi s-a văzut că a fost soluţia să ieşim din pandemie cu fruntea sus. (…) Continuăm în acelaşi ritm, România are nevoie de investiţii,” a subliniat Florin Cîţu.
Distribuie acest articol!