CONCURS JUDEȚEAN MIRAJUL HÂRTIEI – FANTEZIE, FORMĂ ȘI CULOARE, EDIȚIA A VI-A, 2023

3 min read
CONCURS JUDEȚEAN MIRAJUL HÂRTIEI – FANTEZIE, FORMĂ ȘI CULOARE, EDIȚIA A VI-A, 2023

Scopul concursului / proiectului: Concursul vizează stimularea și valorificarea potențialului creativ al elevilor în domeniul artei.
Obiectivele concursului / proiectului:
Dezvoltarea dragostei pentru frumosul din natură în anotimpul de primăvară;
Cunoașterea tehnicilor de lucru în artă;
Formarea deprinderilor și abilităților practice;
Stimularea inițiativei individuale, a creativității și imaginației elevilor;
Cultivarea spiritului de competiție;

Concursul se adresează elevilor ciclului primar (inclusiv clasa pregătitoare), gimnazial și  liceal, care provin din şcolile din judeţ, dar şi din ţară, precum și cadrelor didactice implicate, părinților.

-beneficiarii directi – elevii şi cadrele didactice din palatele sau cluburile elevilor sau  unităţi şcolare (primar/gimnaziu/liceu)  participante la proiect.
-beneficiari indirecti: toţi cei care sunt implicaţi în proiect (părinți, comunitatea locală).

Nume proiect: CONCURS JUDEȚEAN MIRAJUL HÂRTIEI – FANTEZIE, FORMĂ ȘI CULOARE, EDIȚIA A VI-A, 2023

Organizatori: ȘCOALA GIMNAZIALĂ ”ADRIAN PĂUNESCU” DIN PITEȘTI

Condiţii de participare: Participarea este directă și indirectă. Activitatea Atelier de lucru se va desfășura cu participare directă în data de 27 mai 2023 la sediul Școlii Gimnaziale ”Adrian Păunescu” din Pitești, str. Paltinului nr. 2.

Perioadă înscriere: 28.04.2023 – 25.05.2023

Perioadă desfăşurare: 28.04.2023 – 31.08.2023

Scopul concursului / proiectului: Concursul vizează stimularea și valorificarea potențialului creativ al elevilor în domeniul artei.
Obiectivele concursului / proiectului:

Dezvoltarea dragostei pentru frumosul din natură în anotimpul de primăvară;
Cunoașterea tehnicilor de lucru în artă;
Formarea deprinderilor și abilităților practice;
Stimularea inițiativei individuale, a creativității și imaginației elevilor;
Cultivarea spiritului de competiție;

Concursul se adresează elevilor ciclului primar (inclusiv clasa pregătitoare), gimnazial și  liceal, care provin din şcolile din judeţ, dar şi din ţară, precum și cadrelor didactice implicate, părinților.
-beneficiarii directi – elevii şi cadrele didactice din palatele sau cluburile elevilor sau  unităţi şcolare (primar/gimnaziu/liceu)  participante la proiect.
-beneficiari indirecti: toţi cei care sunt implicaţi în proiect (părinți, comunitatea locală).
Descrierea activităţilor propuse, în ordinea în care se vor defășura:
Activitatea nr. 1 – participare indirectă

Titlul activităţii: Expoziţie – concurs tema ”Magia culorilor”
Data/perioada de desfăşurare: până la 25 mai 2023 primirea lucărilor / 27 mai 2023
Locul desfăşurării: Şcoala Gimnazială „Adrian Păunescu”, Piteşti, Argeş
Participanţi: elevi, cadre didactice, reprezentanţi ai I.Ș.J. Argeş, reprezentanţi mass-media, etc.
Descrierea pe scurt a activității:

Expoziţie – concurs tema ”Magia culorilor” cu secțiunile:

Secțiunea ”Lumea florilor” (felicitări, aranjamente florale, etc. realizate în tehnica quilling, origami sau în orice altă tehnică de pliere/rulare a hârtiei).
Secțiunea  ”Lumea animalelor” (păsări, animale, etc. realizate în tehnica quilling, origami sau în orice altă tehnică de pliere/rulare a hârtiei).
Secțiunea  Kusudama și origami (corpuri geometrice, construcţii spaţiale etc

Activitatea nr. 2 – participare directă

Titlul activităţii: Atelier de lucru – participare directă
Data/perioada de desfăşurare: până la 25 mai 2023 înscrierea participanților / 27 mai 2023
Locul desfăşurării: Şcoala Gimnazială „Adrian Păunescu”,

 » sursa: www.didactic.ro

Copyright © acțiunea.ro (2020-2023) | Newsphere by AF themes.