Cristian Ghinea (USRPLUS), de la susținerea parteneriatului civil între LGBT, la felicitările adresate Patriarhului Daniel pentru „promovarea valorilor creștine” în România
2 min readMinistrul Investițiilor și Fondurilor Europene, Cristian Ghinea, l-a felicitat pe Patriarhul României, PF Daniel, cu ocazia împlinirii a 70 de ani, se arată într-un articol publicat de Basilica.
Printre altele, Cristian Ghinea l-a felicitat pe Patriarh pentru promovarea valorilor creștine și activitatea depusă în această funcție.
„Preafericirea Voastră Părinte Patriarh Daniel,
Într-o zi atât de importantă pentru noi toți, avem bucuria şi onoarea să vă adresăm gândurile noastre bune, de apreciere şi prețuire, sănătate, iar Bunul Dumnezeu să vă ocrotească şi să vă însoțească paşii pretutindeni.
Citești și ajuți! Cumpără cartea: Să nu trăim în minciună. Un manual pentru disidenții creștini, de Rod Dreher, vei contribui la susținerea libertății ideilor și implicit, a siteului R3media.
Vă felicităm pentru toată activitatea depusă în calitate de Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, contribuind la promovarea valorilor creștine într-o perioadă atât de dificilă prin care trece societatea românească, precum și întreaga omenire,
La mulți ani, Preafericirea Voastră! Doamne, ajută!”, sună mesajul pe care l-a trimis Cristian Ghinea.
Cu totul alte idei, chiar opuse valorilor creștine pentru care-l felicită azi pe Patriarh, nutrea Cristian Ghinea în trecut.
Hrănește bine(le)!Cumpără suplimentul alimentar Lăptișor de matcă crud și vei contribui la susținerea siteului R3media
El se manifesta vehement împotriva Referendumului pentru Familie, despre care a cărui temă spunea că este „băgată pe gât”.
„Definiţia familiei este o temă falsă creată de politicieni, pentru că le convine foarte mult să arate că susţin familia tradiţională. Nu vreau să intru în bârfe, dar uitaţi-vă câte divorţuri au, câte amante tinere au. Nu vreau să fac atacuri la viaţa personală a politicienilor, dar dacă ei ne bagă pe gât această temă a familiei, cred că ar fi momentul să vorbim cinstit şi despre vieţile lor personale. Dacă ne uităm la garnitura de lideri care susţin familia tradiţională,