Cum poți avea deficit comercial de 15 miliarde de euro în primele 6 luni și să nu faci nimic legat de acest lucru? – CURIERUL ROMÂNESC
3 min readRomânia a înregistrat în primele 6 luni ale lui 2022 un deficit comercial de peste 15 miliarde de euro.
Dar premierul Nicolae Ciucă ne spune că totul este bine, că vor urma creșteri de pensii și de salarii, că economia duduie în cifre.
Dacă se va menține acest ritm, și nu sunt semne că deficitul se va reduce, sunt șanse majore ca până la finalul lui 2022 să adunăm un deficit comercial care va depăși cu ușurință 30 de miliarde de euro.
Există o inerție a schimburilor comerciale care fac ca modificări fundamentale să nu poată exista pe termen scurt.
Ce înseamnă acest lucru: că practic trăim din importuri iar ele nu scad, cresc. Economia României fie nu este capabilă să ofere produse care să fie competitive, fie rețelele de distribuție ale marilor riteileri europeni sunt prea bine organizate.
România trăiește practic pe datorie
Statul ar trebui să aibă o economie relativ programată, să vezi ce anume imporți și să taxezi importurile și să favorizezi producția locală.
Cu toate acestea statul poate găsi politici prin care să limiteze creșterea importurilor care duc automat la creșterea datoriei externe, fie ea de stat sau privată.
Multe state din lume își țin în mod intenționat subevaluată moneda națională și restrâng accesul la valută. Făcând acest lucru importatori nu găsesc valută, euro sau dolari, deci nu au ce face decât să restrângă importurile și să caute produse pe piața locală. În mod normal valuta trebuie să fie pentru externalizarea profiturilor, nu pentru importul produselor de consum.
Noi am crezut că vin nemții să ne conducă dacă îl alegem pe Iohannis. Dar de unde: noi nu ne-am ales cu un neamț, nemții s-au ales cu un român.
În acest ritm statul va întra în faliment și puținii cetățeni care au mai rămas își vor căuta și ei loc de muncă prin Europa.
Acum România este într-o situație mai proastă economic decât Grecia în perioada ei cea mai proastă
Să nu credem că un colaps economic nu ne va afecta pe noi toți. Românii vor avea de suferit și asta pentru că mandatele lui Klaus Iohannis au fost însoțite de niște guvernări catastrofale.
Cumpărăm produse prea multe luate de afară. Se face acest lucru deoarece valuta se găsește prea ușor pe piață și este prea ieftină.
Leul nu este real la valoarea de 1:5, dar este ținut artificial aici pompându-se valută din împrumuturi. Acest lucru nu ajută deloc producătorul intern. Dacă piața este liberă , atunci să fie liberă, nu să pompăm artificial valută .
Ce avem de făcut?
Deficitul comercial a explodat în ultimii 5 ani.
Nu am cumpărat tehnologie sau produse care să ajute creșterea economiei, am cumpărat produse de consum, inclusiv legume și fructe.
Mai rău este că am ajuns să importăm și energie electrică, benzină și motorină.