Dan Motreanu, europarlamentar: Fonduri prin PNRR pentru înființarea centrelor de colectare a deșeurilor!
2 min readAngelica Lefter
– 28 septembrie 2022 13:38
Fonduri europene de peste 580 de milioane de euro prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) pentru înființarea de centre de colectare a deșeurilor. Suma maximă pe care o poate primi un solicitant, Unitate Administrativ-Teritorială (UAT) sau alte asocieri legale de UAT-uri, este de 15 milioane de euro, chiar dacă a depus mai multe proiecte, a explicat europarlamentarul Dan Motreanu.Europarlamentarul român, Dan Motreanu
Oficialul român a menționat că banii europeni vor fi alocați printr-un program finanțat prin PNRR pentru înființarea de centre vor face posibilă colectarea deșeurilor menajere care nu pot fi colectate prin sistemul din ușă în ușă, precum deșeurile electronice, construcții sau baterii uzate.”Fonduri europene pentru înființarea de centre de colectare a deșeurilor. Autoritățile locale pot depune cereri de finanțare pentru înființarea de centre de colectare separată prin aport voluntar. Programul este finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență, suma totală fiind de 587.860.000 de euro, din care 135.660.000 de euro reprezintă alocare financiară suplimentară de 30% din sumele alocate prin PNRR. Aceste centre vor face posibilă colectarea deșeurilor menajere care nu pot fi colectate prin sistemul din ușă în ușă:
deșeuri reciclabile și biodeșeuri ce nu pot fi colectate în pubelele individuale;
fluxurile speciale de deșeuri – deșeuri voluminoase, deșeuri de echipamente electrice și electronice, baterii uzate, deșeuri periculoase, deșeuri din construcții și demolări”, a menționat oficialul.
Europarlamentarul Dan Motreanu a mai explicat că ținta este reprezentată de construirea a peste 560 de centre. Un solicitant poate să depună mai multe cereri de finanțare.”Ținta propusă este construirea a 565 de centre, valoarea maximă fiind de 778.720 de euro pentru un centru. Beneficiari eligibili:
Unitățile Administrativ-Teritoriale (inclusiv subdiviziunile/sectoarele acestora), organizate la nivel de municipiu, oraș, comună și județ și asocieri ale acestora (ADI);
Alte asocieri legale de UAT-uri, constituite pentru aplicarea la Planul Național de Redresare și Reziliență precum și în scopul dezvoltării, modernizării și completării sistemelor de management integrat al deșeurilor.
Un solicitant poate să depună mai multe cereri de finanțare, dar suma totală pe care o poate primi este de cel mult 15 milioane de euro”, a arătat europearlamentarul Dan Motreanu.