Dan Rădulescu: „Președintele Senatului, Anca Dragu, depășește atribuțiile atunci când raportează problemele interne ale țării către ambasadele străine”

3 min read
Dan Rădulescu: „Președintele Senatului, Anca Dragu, depășește atribuțiile atunci când raportează problemele interne ale țării către ambasadele străine”

Dan Rădulescu, consilier politic, a fost invitat la emisiunea Știrea Zilei prezentată de Doina Grosu pentru a discuta despre întâlnirile Președintelui Senatului, Anca Dragu, cu ambasadorii străini, despre anchetele DNA și DIICOT desfășurate la Iași, actorii principali în aceste anchete fiind primarul Iașului Mihai Chirica și fostul ministru Costel Alexe și despre atacul făcut de deputatul USR de Neamț, Iulian Bulai, asupra democrației. Emisiunea poate fi urmărită pe Facebook accesând link-ul următor: https://fb.watch/5a354AKUA_/

Întrebat despre acțiunea Președintelui Senatului, Anca Dragu, de a se consulta cu ambasadorii străini privind probleme țării, domnul Dan Rădulescu răspunde:“Instituția ambasadei este foarte veche, dar s-a oficializat printr-o serie de tratate internaționale destul de târziu. Practic, a avea o ambasadă într-o anumită țară și a primi o ambasadă înseamnă a ceda o parte din teritoriul național. Dacă România are o ambasadă în Bulgaria, teritoriul pe care este amplasată ambasada este teritoriu românesc și vice-versa. Rolul ambasadei nu este unul de a da sfaturi, rolul este de a-și reprezenta propria țară în țara gazdă. Între instituții și ambasade trebuie să există o transparență, dar aceasta nu se poate traduce în raportarea problemelor interne din țară către o ambasadă străină.

A trece de la o întâlnire informală pe discuții punctuale care poate avea o dată la câteva luni, la o întâlnire săptămânală care să constituie într-un raport de activitate a guvernului României, doamna Dragu este depășită și cu siguranță sunt depășite atribuțiile pentru că rolul ei nu este acela de a ieși la lecție în fața unui ambasador.”

Consilerul politic vorbește despre anchetele DNA și DIICOT desfășurate la Iași care îi privesc pe primarul Iașului Mihai Chirica și fostul ministru Costel Alexe:“Costel Alexe este cel mai bun exemplu de eșec politic, iar asta dovedește că nimic nu durează veșnic. El este de fapt unul dintre vârful piramidei corupției din România și dacă ne amintim, scandalul de la Apele Române este legat de numele lui, iar cât a fost ministrul al Mediului nu a făcut nimic pentru respectarea dreptului constituțional la un mediu sănătos pentru români. Această complicitate inter-instituțională nu face decât să scadă încrederea cetățeanului în stat, inclusiv în clasa politică. Partidul PNL nu are de ce să se plângă pentru că aceștia sunt oamenii pe care îi are și cu care defilează.

Președintele României, Klaus Iohannis, are acum un rol de arbitru al vieții politice românești și trebuie să sesizeze marile derapaje. Problema este că președintele sesizează derapajele care îi convin, iar Alexe este clar într-o cădere liberă și care nu mai poate fi întors. În schimb, nu a sesizat derapajul domnului Vela care și-a angajat fiica vitregă în sistem, care este un derapaj la fel de grav ca mita pe care a primit-o fostul ministru Alexe.

Un alt subiect dezbătut în emisiune a fost declarația deputatului USR Iulian Bulai, care susține că nu vom mai avea voie să ne îndoim de nimic ce apare la televizor, nici măcar de pandemie sau campania de vaccinare pentru că în Consiliul Național al Audio-Vizualului vor ajunge 4 noi membrii.“Tovarășul Bulai are niște fantezii nebănuite în ceea ce privește dreptul la libera exprimare. Nu este de mirare că aceste declarații vin din partea unui om care își închipuia că Maica Domnului a fost mama-surogat sau care vroia să propună un proiect de lege prin care Paștele să se sărbatorească la aceeași dată, neținând cont de tradiția bisericească. Dreptul la liberă exprimare este garantat în Constituție, iar dacă domnul Bulai vrea că lumea să nu se împotrivească vaccinării, trebuie să ducă o campania de informare pertinentă și să explice pe înțelesul tuturor ce presupune vaccinarea, care sunt beneficiile și care sunt riscurile.” susține Dan Rădulescu, consilier politic.

Urmăriți emisiunea integral pe Facebook accesând link-ul următor: https://fb.watch/5a354AKUA_/

Copyright © acțiunea.ro (2020-2023) | Newsphere by AF themes.