Deputatul AUR Dan Tanasă a solicitat președintelui Consiliului Concurenței, Bogdan Chiriţoiu, să transmită dacă toate cele cinci companii anchetate în dosarul crizei de imunoglobulină – Baxalta Gmbh, CSL Behring Gmbh, Biotest AG, Kedrion Spa, Octapharma A au achitat amenzile aplicate de către această instituție.

Companiile farmaceutice Baxalta Gmbh, CSL Behring Gmbh, Biotest AG, Kedrion Spa, Octapharma AG şi asociaţia Plasma Protein Therapeutics Association, reprezentativă pentru producătorii de terapii cu proteine plasmatice, au fost sancţionate de Consiliul Concurenţei cu amenzi în cuantum total de 353,39 de milioane de lei (aproximativ 71 milioane de euro) în dosarul crizei de imunoglobulină. Companiile sancţionate şi cuantumul amenzilor aplicate fiecăreia:

    – Octapharma AG, Elveția, amendată cu 125,18 milioane de lei;

    – Baxalta Gmbh, Elveția, amendată cu 109,37 milioane de lei;

    – CSL Behring Gmbh, Germania, amendă de 76,84 de milioane de lei;

    – Biotest AG, Germania, amendă de 25,51 milioane de lei;

    – Kedrion Spa, Italia, sancţionată cu 16,11 milioane de lei;

    – Asociaţia reprezentativă pentru producătorii de terapii cu proteine plasmatice (PPTA din Belgia), sancţionată cu 375.521 lei.

         Investigația, declanșată în 2018, a demonstrat faptul că, în perioada 2015 – 2018, cele cinci companii mai sus menţionate au adoptat o strategie coordonată, care a vizat limitarea şi chiar întreruperea aprovizionării pieţei româneşti cu imunoglobuline, cu scopul de a exercita presiune asupra autorităților ca să suspende taxa clawback pentru medicamentele derivate din sânge uman sau plasmă umană. În acest fel, companiile urmăreau să își creeze un avantaj comercial, respectiv creşterea marjelor de profit, explică autoritatea de concurenţă.

           Având în vedere această situație gravă în care se găsește piața de retail farmaceutic din România, vă întreb, domnule Președinte, dacă aceste companii au plătit amenzile către bugetul statului român sau au fost contestate în instanță ? De asemenea, sunt interesat dacă această situație pe care ați investigat-o a fost corectată și dacă mai aveți alte anchete similare în domeniul farmaceutic și medical în derulare.