De Halloween, Kinder sperie fricile celor mici cu măști românești

2 min read
De Halloween, Kinder sperie fricile celor mici cu măști românești

Otilia Mantelers – trainer de Playful Parenting, psiholog în formare şi specialist în joaca terapeutică cu copiii de la 0 – 10 ani, a definit cele cinci din cele mai întâlnite frici ale copilăriei: întuneric, monștri, separare, doctori și frica de străini. Astfel, Kinder a creat 5 măști tradiționale românești – lucrând cu Otilia și cu Paul Buţa – unul dintre cei mai cunoscuţi artişti creatori de măşti tradiţionale din România, fiecare mască devenind un personaj cu un nume amuzant, personalitate și o frică specifică.
„Kinder crede în micile momente, iar cele petrecute de copii cu părinți sunt magice, astfel că ne-am dorit să îi apropiem, în timp ce îi ajutăm pe cei mici să-și învingă fricile, iar pe părinți să vorbească despre ele cu copiii. Ne-am dorit să găsim o modalitate prin care să aducem o influență pur românească în sărbătoarea americană, pentru că atunci când copilul se deghizează în frica lui, devine ea și asta îl ajută să o cucerească, astfel că am transformat măștile tradiționale românești în măști de Halloween. Partea de măști tradiționale este forma mai inovativă pe care o ia educația emoțională prin joacă, devenind instrumentul perfect pentru copii de a vorbi despre frică, într-un mod vesel. În opinia noastră, jocurile reprezintă o modalitate ușoară de a conecta parinții cu copii, în timp ce aceștia își înving fricile într-un mod vesel.”, transmit reprezentanții companiei.
Campania a cuprins și o serie de workshopuri destinate părinților și copiilor – unde Otilia Mantelers a discutat despre frici și ce înseamnă ele, în timp ce meșterul popular Paul Buţa le-a explicat participanților  cum să facă aceste măști care fac trimitere la cele cinci frici. 
Kinder îi invită pe toți părinții să își ajute copiii să-și sperie fricile, accesând site-ul Kinder – kinder.com. Totodată, pe site sunt disponibile propuneri de jocuri,

 » sursa: www.qbebe.ro

Copyright © acțiunea.ro (2020-2023) | Newsphere by AF themes.