Deputat AUR: Nu voi accepta activități care duc la desuveranizarea României pe propriul teritoriu

2 min read
Deputat AUR: Nu voi accepta activități care duc la desuveranizarea României pe propriul teritoriu

”Nu voi acceptă niciodată activități care, direct sau indirect, duc la desuveranizarea României pe propriul teritoriu”, susține Ionuț Neagu, deputat AUR (Covasna). Declarația a fost făcută în contextul în care Ungaria aplică pe teritoriul României un plan de revitalizare economică, cu trimiteri identitate clare, încâlcând astfel suvernitatea statului român.

Este vorba de planul „Kós Károly”, aplicat de Ungaria în 16 județe din România, „document programatic al Budapestei este o asumare explicită a prezenței sociale, culturale și economice a guvernului maghiar în România”, precizează Neagu.

„Planul vizează în primul rând o revitalizare economică a maghiarilor din România și discută de o Transilvanie disolcata din geografia României și de așa-zisul Ținut secuiesc că o unitate administrativ-teritorială certă. În 2018, secretarul de stat din Ministerul maghiar de externe, Levente Magyar, declara că guvernul român a primit pozitiv planul. În 2019 Hunor Kelemen, președintele UDMR, a afirmat că partea română și-ar fi dat acordul pentru programul inițiat de Ungaria. În 2020, oficialul român Csaba Ferenc Asztalos, președinte al Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, declara că planul, în mod indirect preia din atribuțiile statului român și construiește o identitate națională pe un teritoriu, adică într-un bazin carpatic, care depășește granițele de stat”, explică deputatul AUR pe pagina sa de Facebook.

În acest context, Ionuț Neagu a adresat o interpelare către premierul Florin Cîțu pentru a afla care este poziția oficială a Guvernului și a MAE față de planul menționat mai sus. Totodată, deputatul îi cere prim-ministrului să menționeze ce reacții oficiale au avut instituțiile statului român față de această problematică.

„Având în vedere toate acestea, am cerut primului-ministru să transmită oficial:

Care este poziția oficială a Guvernului României și a Ministerului Afacerilor Externe față de așa-zisul ”Plan Kós Károly” derulat cu finanțarea Ungariei în 16 județe intracarpatice ale României.Care au fost pe plan național, bilateral, regional (european) și internațional, din 2017 până în prezent, reacțiile și acțiunile oficiale ale statului român în ansamblul său și ale autorităților și/sau instituțiilor având competențe în domeniul politicii externe și al siguranței naționale în legătură cu așa-zisul ”Plan Kós Károly”.Dacă punctul de vedere exprimat public de oficialul român Csaba Ferenc Asztalos în legătură cu intervenția economică a Ungariei în 16 județe intracarpatice ale României și preluarea indirectă de către Ungaria a atribuțiilor statului român exprimă sau nu poziția țării noastre în acest subiect și care au fost reacțiile autorităților și instituțiilor competențe ale statului român în legătură cu aceste poziții publice ale președintelui CNCD”.

 » sursa: www.60m.ro

Copyright © acțiunea.ro (2020-2023) | Newsphere by AF themes.