Directorul general al FMI, pe făraș pentru favorizarea Chinei – 60m.ro – 4media.INFO
2 min readDistribuie acest articol!
Boardul executiv al FMI se întâlneşte din nou, duminică, pentru a discuta cu directorul general Kristalina Georgieva şi cu firma de avocatură care afirmă că aceasta a presat angajaţi ai Băncii Mondiale să modifice date dintr-un raport pentru a avantaja China, în perioada în care lucra ca director general al băncii, potrivit unor surse citate de Reuters.
O decizie referitoare la viitorul Kristalinei Georgieva la conducerea FMI nu este aşteptată înainte de ziua de luni, cel mai devreme, în condiţiile în care miniştrii de Finanţe şi alţi oficiali ai multor din cele 190 de state membre al instituţiei financiare se reunesc la Washington pentru a participa la reuniunile de toamnă ale FMI şi Băncii Mondiale, a spus una dintre surse.
Boardul executiv al Fondului a discutat vineri pe această temă timp de cinci ore, înainte de a suspenda întâlnirea şi a solicita mai multe ”detalii clarificatoare”.
Scandalul riscă să umbrească întâlnirile la nivel înalt ale FMI şi Băncii Mondiale, la care oficialii intenţionează să discute despre economia globală, despre pandemia de Covid-19 aflată în curs şi despre problemele fiscale globale, în întâlniri care vor avea loc parţial în persoană şi online.
În mod normal, evenimentul atrage aproximativ 10.000 departicipanţi la Washington.
Georgieva a negat cu tărie acuzaţiile, care se referă la fapte din 2017, când ea era director general al Băncii Mondiale.
Avocatul ei susţine că ancheta condusă de firma de avocatură WilmerHale a încălcat parţial regulile personalului Băncii Mondiale, refuzându-i posibilitatea de a răspunde acuzaţiilor, o afirmaţie disputată de WilmerHale.
Georgieva şi avocaţii firmei WilmerHale vor participa separat la şedinţa de duminică, au declarat sursele, care au vorbit sub condiţia anonimatului.
Niciun comentariu nu a fost disponibil imediat de din partea Kristalinei Georgieva sau a firmei de avocatură.
Franţa şi alte guverne europene au sprijinit vineri ca economista bulgară să rămână la conducerea FMI, în timp ce alţi oficiali au cerut mai mult timp pentru a compara declaraţiile acesteia cu cele ale firmei de avocatură despre neregulile din datele raportului Doing Business al Băncii Mondiale, a cărui publicare a fost anulată în urma scandalului.
Distribuie acest articol!
Navigare în articole