Duduie termocentralele din Germania. De ce nu sună USR la 112? Să respire și ei aer curat – CRITICII.RO

2 min read
Duduie termocentralele din Germania. De ce nu sună USR la 112? Să respire și ei aer curat – CRITICII.RO

Germanii nu ar fi de acuzat că se pregătesc pentru iarnă, așa cum ar trebui să o facem și noi, în România. Dar politicienii români sunt slabi, iar buzunarul adânc. Rusia reduce în continuare livrările de gaze. De aceea guvernul german mizează pe termocentrale pe cărbune.

De fapt, Germania vrea să renunţe până cel târziu în 2038 la termocentralele pe cărbune. În realitate, lucrurile stau altfel. Anul trecut s-a obţinut mai mult curent din cărbune ca niciodată. În 2022 se va produce şi cumpăra mai mult cărbune decât oricând şi această tendinţă va continua în următorii ani, potrivit calculelor Agenţiei Internaţionale pentru Energie (IEA).

Asociaţia Importatorilor de Cărbune (VDKi), cu sediul la Berlin, pleacă de la premisa că în Germania va creşte substanţial cererea pentru huilă începând din luna septembrie. „Iarna viitoare vom importa precis peste 30 de milioane de tone de huilă pentru termocentrale”, a declarat preşedintele VDKi, Alexander Bethe. Aceasta ar însemna cu 11 la sută mai mult decât în 2021.

Asta în timp ce în România termocentralele se închid, pe motiv de poluare. USR, principalul partid, împreună cu ONG-urile, dubios finanțate, sunt principalele vinovate pentru acest lucru.

Un exemplu, o organizație neguvernamentală finanțată de statul german ar fi făcut demersuri să sisteze activitatea Carierei Roșia din județul Gorj. Guvernul Germaniei finanțează organizația Bankwatch, a cărei filială din România hărțuiește de ani buni cu procese Complexul Energetic Oltenia, scopul final fiind închiderea carierelor miniere și termocentralelor pe cărbune din țara noastră.

De ce nu sună useristul Octavian Berceanu la 112, să cheme și acolo poliția să închidă carierele miniere. Este cetățean european, trebuie să îi pese și de nemți, să respire și ei aer curat, nu numai noi.

Acum câțiva ani, la inițiativa USR, instanța a decis și închiderea investițiilor la hidrocentralele de pe Jiu, realizate în proporție de peste 90%. În urma acestor demersuri, România importă zilnic energie electrică la prețuri foarte mari, iar o parte din vină este la USR.

 » sursa: www.CRITICII.ro

Copyright © acțiunea.ro (2020-2023) | Newsphere by AF themes.