Dumitrina Mitrea (AUR) cere ministrului Energiei să renunțe la decizia de a închide minele de cărbune. Avem exemplul Germaniei și Austriei
2 min readDumitrina Mitrea, deputată AUR de Neamț, a solicitat ministrului Energiei, Virgil Popescu, să transmită dacă are în vedere amânarea deciziei de a închide exploatărilor carbonifere din România, în contextul în care state precum Germania și Austria se reîntorc la producerea energiei pe bază de cărbune.
Pe 31 mai 2022, Ministerului Energiei a fost pus în dezbatere publică Proiectul de Ordonanță de Urgență privind decarbonizarea sectorului energetic.
În nota de fundamentare a documentului se arată că Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) prevede, în componenta pe energie, intrarea în vigoare a Legii privind decarbonizarea sectorului energetic, până cel mai târziu la data de 30 iunie 2022, iar România își ia angajanentul să eliminarea producția de energie din cărbune până la finalul anului 2030.
În prezent, în România, mai sunt în exploatare nouă cariere de lignit ce alimentează Termocentralele Rovinari, Turceni, Ișalnița și Craiova II. Ele aparțin Complexului Energetic Oltenia, alături de alte două cariere ce alimentează CET Govora și patru mine de huilă de adâncime administrate de Complexul Energetic Hunedoara.
Acestea au o activitate restrânsă, iar scopul lor este alimentarea termocentralei de la Paroșeni. Capacitatea totală care ar urma să fie redusă este de 4.920 MW. Închiderea ar urma să fie realizată în mai multe etape:
- 660 MW pe bază de lignit, până la 31 decembrie 2022
- 1.425 MW, din care 1.375 MW pe bază de lignit și 50 MW pe bază de huilă, până la 31 decembrie 2025
- 1.140 MW, din care 990 MW pe bază de lignit și 150 MW pe bază de huilă, până la 31 decembrie 2030
Dar, în contextul actual, nu se poate pune problema reducerii capacităților de producție de cărbune și trebuie exploatate eficient cele actuale, iar România nu trebuie să închidă, trebuie să amâne acele termene care sunt nerealiste. Aceasta în contextul, în care la nivel european se rediscută si se reevaluează proiectul de decarbonare, in mod special pe segmentul menținerii funcționale a exploatărilor de cărbune.
Așadar, state precum Germania si Austria se reîntorc la exploatarea și producerea energiei pe bază de cărbune. Germania, spre exemplu, prin vocea ministrului german al economiei, anunță necesitatea de a folosi mai mult cărbune pentru producerea de electricitate, iar Austria declară oficial că transformă o centrală electrică care funcționează pe bază de gaz astfel încât să poată produce electricitate cu ajutorul cărbunelui.
Ținând cont de cele menționate, vă solicit să îmi răsoundeți la următoarele întrebări:
- Va lua în calcul, Ministerul Energiei, la nivel guvernamental reevaluarea termenelor și etapelor de închidere a exploatărilor carbonifere?
- Există, real, proiecții legate de păstrarea si uzitarea producerii electricității pe bază de cărbune?
- Se vor demara discuții cu Comisia Europeană privind re-negocierea termenelor de închidere a facilităților de extracție, respective producere a energiei electrice cu ajutorul cărbunelui?